Horia Ghibuţiu: „Avem un sistem de protecţie a copilului care formează infractori. Până vor ajunge în Italia, ei sunt doar protagoniştii unor banale violuri de acasă“.
Judecăm violurile cu măsuri diferite - iată o constatare amară, ce se impune dacă aşezăm faţă în faţă atrocităţile comise de conaţionalii noştri în Italia şi pe cele, tot pur româneşti, de la Şcoala Specială din Huedin. Culese de pe stradă, din mijloacele de transport în comun sau decupate de pe forumuri, concluziile sunt cam aceleaşi.
Când se întâmplă în Italia, e jale. Prima noastră grijă pare să fie etnia infractorilor, iar nu dimensiunea faptei. Sigur sunt români?! Hai să vedem dacă nu sunt, de fapt, ţigani - de parcă violul colectiv de la Guidonia era mai puţin grav dacă era comis de locuitorii unei tabere de nomazi proveniţi de la noi decât de nişte tineri români găzduiţi de conaţionali. Apoi, ne înspăimântă reacţia - absolut blamabilă, dar nu total de neînţeles - a italienilor de rând, gata să-i linşeze pe presupuşii infractori ale căror chipuri le putem vedea clar în presa peninsulară, în schimb, cătuşele pe care le poartă sunt blurate. Toarnă şi autorităţile italiene gaz pe foc, propunând castrarea chimică a violatorilor, ca unica formă de apărare a unei societăţi care nu poate controla monştrii. Imediat, o socotim o ofensă la adresa naţiei şi ne indignăm că suntem vârâţi la grămadă, violatori şi oameni normali, în aceeaşi oală, ca şi cum orice român care ajunge în străinătate ar fi un potenţial răufăcător. Şi ce dovadă de patriotism dau trimişii noştri în Cizmă? Nu puteau să rămână acasă şi să-şi vadă de infracţiunile lor? În fine, altă capcană care ne pândeşte e bagatelizarea - până la urmă, de ce ne-am bate capul, dacă însuşi premierul Silvio Berlusconi a spus că Italia n-are suficienţi soldaţi care să păzească toate fetele frumoase?...
Ceea ce e un eve