Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duvăz vrea să știe de ce nu fac procurorii anchete și în zonele cu prezența slabă la vot

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 august 2012 ·

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz nu înțelege de ce Parchetul nu desfășoară anchete decât în zonele unde s-a votat masiv și nu și în zonele unde s-a votat puțin și este de părere că Parchetul dovedeşte o lipsă de echilibru flagrantă. Totodată, el a avertizat-o pe Laura Codruța Kovesi, Procurorul General al României, că abuzul în serviciu se aplică şi procurorilor, inclusiv ei. Sursa: Agerpres

"Vreau să atrag atenţia procurorilor că, în aceeaşi măsură, dacă s-au pornit să facă treaba asta, ar trebui să facă o anchetă prelungită şi foarte bine întemeiată în zonele în care prezenţa a fost slabă şi să vadă dacă acolo nu cumva oamenii au fost opriţi, influenţaţi, timoraţi sau cumpăraţi să nu se ducă la vot", a spus Duvăz, conform mediafax.ro.

El a arătat că nu e niciun motiv să se facă anchete numai în zonele unde s-a votat masiv şi să nu se facă anchete în zonele în care votul a fost foarte slab, arătând că acest "vot slab" a fost tot un fel de vot. "Procuratura dovedeşte încă o dată o lipsă de echilibru flagrantă, pentru că, dacă erau preocupaţi de votul masiv, trebuia să fie la fel de bine preocupaţi şi de lipsa de la vot, care poate să fie la fel de incriminată şi poate să fie indicii şi să creeze suspiciuni privind fapta penală de a opri într-un fel sau într-altul omul să se ducă la vot", a subliniat Duvăz. El a arătat că, deocamdată, Parchetul nu a spus nimic despre primarii PDL filmaţi când îşi propuneau să nu lase alegătorii să meargă la vot tentându-i cu consursuri de pescuit sau cu petreceri în aer liber.

Apel la cetățeni să facă plângeri

"Procuratura a intervenit într-un mod absolut nejustificat şi incalificabil într-un sistem democratic, în intenţia de a crea pe de o parte impresia că votul a fost fraudat şi pe de altă parte pentru a timora cetăţenii. Este un gest incalificabil de folosire a unei instituţii de forţă a statului care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum o ora
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum o ora
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum o ora
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum o ora
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum o ora
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum o ora
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după abrogarea operaţionalizării structurilor antifraudă judeţene: „Ar fi generat COSTURI suplimentare”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni seară, după ce Guvernul a abrogat operaţionalizarea structurilor antifraudă judeţene de la 1 iulie, că măsura ar fi generat costuri suplimentare pentru bugetul public, fragmentare la nivel deciz

Sorin Grindeanu: „Prima ANOMALIE legislativă pe care o corectez ca președinte al Camerei Deputaților. Și acesta este doar începutul!”

Gandul acum o ora
„Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăți în București-Ilfov! Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu!”, este anunțul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, făcut

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

19°/33°
Constanta
acum

21°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/32°
mie.

16°/34°
joi

17°/38°
vin.

20°/40°