Programul dur de austeritate la care Lisabona s-a angajat în schimbul unui împrumut de urgenţă în valoare de 78 de miliarde de euro de la FMI şi de la UE începe să facă victime. Tot mai mulţi portughezi susţin că nu mai au bani pentru medicamente sau pentru a merge la spital şi, în februarie, rata mortalităţii a crescut cu 20%, imediat după o serie de scumpiri semnificative aplicate în sistemul public de sănătate.
Condiţiile dure pe care Lisabona trebuie să le respecte pentru a primi tranşele de la UE şi FMI şi-au pus amprenta asupra societăţii portugheze. Ca şi în cazul Greciei, unde s-a dovedit că tăierile au lovit puternic sistemul de sănătate, portugehzii se confruntă acum cu scumpiri care le taie practic accesul la îngrijiri medicale şi medicamente.
După ce în presa portugheză au apărut tot mai multe informaţii despre astfel de cazuri, jurnaliştii de la cotidianul britanic „The Guardian“ au mers în Portugalia pentru vedea adevărata stare a sistemului de sănătate şi cum se descurcă locuitorii uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa de Vest.
Maria Isabel Martins se trezeşte la cinci dimineaţa pentru a prinde un autobuz din oraşul Portalegre din estul ţării către capitala Lisabona, unde merge la un specialist din cauza diabetului. Este o călătorie de 210 kiloemtri, care durează trei ore. Înainte, transportul şi consultaţia erau gratuite. Nu mai sunt.
„Este o ruşine. Acum, fiecare vizită mă costă 44 de euro şi trebuie să vin o dată la câteva săptămâni“, spune femeia în vârstă de 53 de ani, în timp ce iese din Spitalul Santa Maria. Pe un perete de la intrare, lângă un bancomat, se află un tabel de tarife: cât costă o consultaţie la fiecare medic, în funcţie de specializare.
În februarie, rata mortalităţii a crescut cu 20%, numărul portughezilor decedaţi în această perioadă crescând cu 1.000. Deja, politicienii din opoziţi