O să vedeţi că întrebarea îşi are tâlcul ei. Mi-a plăcut întotdeauna să fiu un om informat.
Modelul meu de gazetar a fost atotştiutorul Mircea Grigorescu, redactorul-şef al Timpului lui Gafencu (în această calitate l-a debutat pe Marin Preda în 1941 cu schiţa Pârlitul), adus pe şest de G. Ivaşcu la Contemporanul la începutul anilor ’60 şi apoi, ca secretar general de redacţie, la România literară, la începutul anilor ’70.
În această a doua împrejurare l-am cunoscut. Lucrând cu el, am înţeles ce înseamnă cu adevărat un om informat. Orice ştire i-ai fi dat, la orice oră din zi sau din noapte, şi referitoare la orice întâmplare de pe planetă, el o aflase cu o clipă mai devreme. Şi iată că, în epoca informaţiei, a televiziunii şi a computerelor (pardon, a ordinatorului, căci mă aflu în Franţa), şi încă în buricul Europei, nu pot să mă ţin la curent cu sporturile care mă interesează decât telefonându-i la Bucureşti lui Radu Cosaşu! Francezii, nu ştiu dacă ştiaţi, păstrează cel mai desăvârşit secret când e vorba de două feluri de evenimente sportive: cele în care nu sunt direct implicaţi sportivi francezi şi cele pe care le consideră ca fiind treaba britanicilor.
Ca de exemplu, pentru felul doi, snookerul.
De două săptămâni, la Sheffield, se desfăşoară Mondialul de snooker. Fiind el fără francezi (care ar avea totuşi jucători bunicei, după spusele comentatorului de pe Eurosport) şi, în plus, sută la sută britanic, Mondialul de la Sheffield nu trece nici prin gazete, nici pe la televiziune, nici pe siturile galice ale ordinatorului. Aşa că mobilul meu (pardon, portabilul, căci mă aflu în Franţa) îşi încarcă factura de două săptămâni în convorbiri cu Radu Cosaşu. De la Radu Cosaşu am aflat ieri, duminică, 4 mai, cum a decurs ultima manşă (obsedaţi cum sunt de La Manche, francezii numesc aşa fiecare joc al unei partide de snoo
