● Anatol Moraru, Nu mă tentează, povestiri, Editura Cartier, 2011.
Dintre toţi scriitorii basarabeni contemporani, prozatorul Anatol Moraru îmi place cel mai mult. Calităţile stilistice, umorul şi fondul livresc ale scrisului său (de negăsit, într-o asemenea combinaţie şi de un asemenea rafinament, la nici un alt prozator basarabean, indiferent de generaţie) îl apropie de liga unor scriitori precum Costache Olăreanu, Ioan Groşan sau Răzvan Petrescu. În 2002, cînd i-am recenzat volumul de debut Nou tratat de igienă, îl asemănam pe Anatol Moraru prozatorilor tîrgovişteni (dpdv stilistic, nu conceptual): debuta la 40 de ani cu o literatură livrescă şi intelectualistă, inteligent-ingenioasă (şi bine temperată), povestiri pline de umor şi de (auto)ironie, ziceam eu atunci, o formulă care m-a surprins şi m-a entuziasmat în egală măsură. De altfel, volumul avea să obţină, în anul următor, Premiile pentru debut al USM şi al Fundaţiei Culturale Române, fiind nominalizat şi la Premiul de debut al revistei România literară. Scriitorul a mai publicat între timp un roman (Turnătorul de medalii, 2008), faţă de care criticii literari (inclusiv eu) au rămas datori, iar acum revine cu un volum de proză scurtă, în siajul celui de debut.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuNici aceste treisprezece povestiri nu au propriu-zis un subiect anume, pornesc de la nişte pretexte existenţiale, decupează şi se dezvoltă stilistic tot în jurul unor scene şi situaţii banale, par de-a dreptul nişte anecdote extinse, uneori cu final neaşteptat, care prin adaosul de straturi (gesturi, replici, detalii) reuşesc să sugereze, aproape de fiecare dată, dimensiunea tragicomică a existenţei. De altfel, amestecînd toate tipurile de umor, cu puţin absurd, sentimental şi livresc, pe Anatol Moraru îl interesează să surprindă,
