Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Documentul pierdut şi regăsit (final)

Publicat in Romania Literara, vineri 11 august 2006 ·

Într-un mod atît de specific vremii noastre, Jurnalul portughez (cunoscut pînă acum într-o traducere spaniolă, dar deja comentat şi forfecat în diferite cărţi şi articole închinate lui Eliade) a devenit ,celebru" înainte ca varianta autentică să fi văzut lumina tiparului. E foarte posibil ca şi prezenta publicare a Jurnalului în limba română să stîrnească dispute, polemici şi violenţe verbale pro- sau contra, dar toate acestea n-ar face decît să prelungească un malentendu ivit cu ani în urmă, cînd primele fragmente din această scriere începuseră să circule.

Jurnalul portughez, care se dovedeşte treptat a fi nu doar capodopera eliadescă a anilor 1940-1945, ci şi cea mai importantă consemnare autobiografică a unui autor extrem de dispus spre confesiuni, a fost receptat - şi va mai fi - mai ales sub semn politic. Eroare monumentală! Comentatorii care extrag notaţiile de natură politică din carte se opresc, în realitate, asupra celei mai puţin semnificative zone a textului. Nu în nivelul social rezidă interesul scrierii (politica înseamnă mai ales relaţia cu Ceilalţi), ci în individualismul extrem, în conversaţiile interminabile ale autorului cu sine însuşi. Jurnalul de faţă este o ,operă în oglindă". Izolat, întorcînd lumii spatele, scriitorul îşi recapitulează aici viaţa pentru a şi-o schimba apoi radical, punînd capăt ,perioadei româneşti", cu tot ceea ce implicase ea în sens politic. Urmează un nou Eliade, care va avea prea puţin a face cu cel vechi.

Explicit sau involuntar, autorul unui jurnal intim îşi trasează autoportretul, cel mai complet care există. Eliade nu reprezintă o excepţie de la regulă, dar el atinge cote inedite. Dincolo de scăpărătoarele reflecţii asupra cărţilor, dincolo de schiţarea - deocamdată şovăitoare şi în filigran - a viitoarei sale teorii antropologice, Eliade se auto-examinează cu ochi de prozator. în Jurnal, el e

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 10 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 6 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 8 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°