Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzarea Oltchim: ghici ghicitoarea mea!

Publicat in Adevarul, duminică 9 septembrie 2012 ·

Tu ai cumpăra o fabrică dacă ştii că în acţionariatul ei sunt nişte investitori nemţi, agresivi (au 32% împreună cu un fond de investiţii!), cu puternice legături politice în România şi care acţionează concertat pe bursă?

Te-ai băga la business cu ei, riscând să-ţi blocheze toate iniţiativele în AGA? Nu? Bun, asta înseamnă că niciun investitor serios şi de bună-credinţă nu se va înscrie la licitaţia privind vânzarea Oltchim de săptămâna viitoare, ci poate doar unul agreat. Sau poate Dan Diaconescu cu bani de la popor, aşa cum a spus ieri la televizor că intenţionează.

În acest moment, statul deţine, prin AVAS, 54,8% din Oltchim, în timp ce nemţii de la PCC au 18,3%, iar fondul de investiţii Nachbar Services, cu sediul în Cipru (este posibil ca tot cei de la PCC să fie în spatele fondului), deţine 14,02%. Mai sunt acţionari persoane fizice şi juridice care deţin cumulat 13% din acţiuni. Oricine este interesat poate vedea de la o poştă că statul român vrea să mărite Oltchim unui promis. Oltchim are datorii de 700 de milioane de euro şi o capitalizare pe bursă de 60 de milioane de euro.

Oltchim nu poate funcţiona fără Arpechim din Piteşti, sunt legate ombilical la propriu, prin ţevi, şi cu toate astea statul român a vândut Arpechimul către OMV. Când nemţii de la PCC au început să cumpere agresiv, statul român a decis, prin Hotărâre de Guvern, să convertească banii pe care îi avea de primit de la Oltchim (1,12 miliarde de lei) în acţiuni, ca să-şi majoreze capitalul până la 95%.

Dacă statul majorează capitalul social incluzând datoriile, ponderea PCC în acţionariat scade, iar bătălia pentru pachetul majoritar permite o competiţie reală, cu tot ce implică asta din perspectiva preţului de adjudecare. Pfu, ne-am şters frunţile cu toţii, am scăpat de presiunea nemţilor, însă surpriză! Statul s-a sucit pe ultima sută de metri, iar motivul oficial

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum 36 minute
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 53 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

Mediafax acum 45 minute
„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmi

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai

NapocaNews acum 47 minute
Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai în Japonia, scrie monitorulcj.ro. Președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, Dorin Marchiș, a primit titlul de SHIHAN. În Tokyo, Japonia, diploma de atesta

Miniștrii de Externe din UE se feresc să promită livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. România deține și ea această armă dorită de Kiev

Ziare.com acum 40 minute
Miniştrii de Externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au declarat luni, 22 aprilie, că analizează de urgenţă cum să ofere mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni concrete în legătură cu sistemele Patriot, pe care Kievu

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 28 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum o ora
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°