Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina şi Vasile, precum Lenuţa şi Nicu odinioară

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2016 ·

Dl. Vasile Blaga s-a născut pe data de 26 iulie 1956, în comuna bihoreană Petrileni. Avea în decembrie 1989 vârsta christică, iar Revoluţia l-a găsit în postul de director tehnic al Întreprinderii Mecanice Hiperion din Ştei.

Vasile Blaga a fost pe mai departe ceea ce se cheamă un om orientat. A intrat repede în politică, în cea nouă, post-revoluţionară, pretins democratică, chiar dacă a făcut-o din poziţia de membru al FSN, partid care numai de comportament democratic nu poate fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducerea PSD se reuneşte luni. Strategia faţă de asumarea răspunderii de către Guvernul Orban, printre temele de discuţie

Mediafax acum 13 minute
Un subiect de discuţie în şedinţa de luni a PSD ar putea fi conferinţele judeţene pe care le va organiza partidul în filialele social-democrate, precum şi pregătirea Congresului din 29 februarie, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Liderii

Accident rutier grav pe DN 25. Două victime au decedat, iar alte două se află în comă

Ziua Constanta acum o ora
Două persoane au murit, două sunt în comă şi o alta a fost rănită uşor în urma unui accident rutier grav petrecut pe DN 25, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, scrie romaniatv.net. Un tânăr, de 22 ani, din comuna Pechea, car

Ministrul Economiei îi cere Gabrielei Firea un plan de reabilitare a rețelei de termoficare: Nu se repară cu declarații

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, îi cere primarului Capitalei, Gabriela Firea, un plan de reabilitare a rețelei de termoficare. El o acuză că lansează atacuri nejustificate pentru că nu poate explica de ce nu a rezolvat problemele. "Rețeaua de

Roman alungat de Macron, Johnson si Trudeau din cantina NATO, in cel mai recent episod al Saturday Night Live. VIDEO

Ziua News acum 41 minute
Un român este unul dintre personajele celui mai recent episod al „Saturday Night Live”, legendara emisiune de comedie din Statele Unite.

Mii de ucraineni au manifestat la Kiev împotriva “capitulării” în faţa Moscovei

Ziarul de Iasi acum 33 minute
Aproxiamtiv 5.000 de manifestanţi i-au cerut, duminică, la Kiev, preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să un cedeze presiunilor Moscovei, înaintea unei întâlniri cu Vladimir Putin la un summit cu privire la conflictul ucrainean, care va avea lo

Verificări în toată ţara privind fişele medicale pentru permisul auto, de port-arma, a atestatelor, a ajutorului social si a pensionarii pe caz de boala

Obiectiv de Suceava acum 53 minute
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice verifică modul în care sunt eliberate fişele medicale pentru obţinerea/preschimbarea permisului auto, a permisului de port-armă, a atestatelor profesionale, obţinerea ajutorului social, realizarea

Rezultate Loto 6 din 49, duminică, 8 decembrie 2019

Ziua Constanta acum 53 minute
Duminică, 8 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Iată numerele câștigătoare: LOTO 6 din 49: 43, 45, 34, 27, 12, 23 Loto 5 din 40: 5, 31, 20, 34, 15, 3 Joker: 11, 17, 27, 14, 28 / 5 Noroc:

Premierul Ludovic Orban anunță înghețarea salariilor demnitarilor

Obiectiv de Suceava acum o ora
Salariilor demnitarilor vor fi „înghețate”, măsură care va fi luată ori prin modificări aduse la Legea bugetului de stat, ori prin ordonanță de urgență, a declarat duminică premierul Ludovic Orban. Șeful Executivului a subliniat că, prin acest demer

Accident cu două victime în Mirşid

Salajeanul acum 4 ore
Un accident de circulație soldat cu două victime a avut loc duminică, 8 decembrie, în jurul orei 3:30, pe Drumul Național 1H, în localitatea Mirșid. Potrivit polițiștilor sălăjeni, un adolescent de 19 ani, din comuna Mirșid în timp ce conducea autot

Paula Seling, despre cel mai sensibil subiect din viata ei. De ce nu a facut copii pana la 41 de ani: „Mi-e foarte greu sa vorbesc”

Ziua News acum 19 minute
Paula Seling este una dintre cele mai apreciate artiste din România, bucurându-se de un adevărat succes pe plan profesional. Nu putem spune acelaşi lucru când vine vorba şi de viaţa personală, deşi are o relaţie de foarte mulţi ani cu Radu Bucura, c

Vremea

București
acum

dum.

3°/4°
lun.

3°/8°
mar.

4°/8°
mie.

5°/6°
Iasi
acum

dum.

0°/2°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

2°/2°
lun.

3°/11°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/-1°
lun.

-2°/3°
mar.

-0°/4°
mie.

-1°/3°
Timisoara
acum

dum.

4°/6°
lun.

4°/10°
mar.

3°/6°
mie.

-1°/3°

Editoriale