Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursa la care particip mereu şi nu câştig

Publicat in Adevarul, luni 20 octombrie 2008 ·

După ce am alergat al treilea maraton, mulţi prieteni m-au înterebat senin dacă am câştigat. La o astfel de întrebare am coborât privirea în pământ şi cu timiditate am răspuns că nu. După ce am alergat al treilea maraton, mulţi prieteni m-au înterebat senin dacă am câştigat. La o astfel de întrebare am coborât privirea în pământ şi cu timiditate am răspuns că nu. Îmi asum faptul că nu am câştigat şi că nu voi câştiga niciun maraton. Şi asta, pentru simplul motiv că nu pot. Pentru mine e puţin prea târziu.

E relaxant totuşi să observi că oamenii înţeleg participarea la o competiţie doar dacă există cea mai mică şansă de câştig, dar la maraton nu e aşa.

Învingătorul de la Bucureşti, kenianul Francis Muendo Maundo, a terminat cursa în două ore şi un sfert, eu sosind la o oră şi patruzeci de minute după câştigător. Traseul fiind de patru ture de câte 10 kilometri şi ceva, am fost depăşit de kenian în tura a doua.

„Bine, bine, n-ai nicio şansă să câştigi, dar atunci pentru ce alergi?”, mă veţi întreba. Ar fi banal să răspund că pentru sănătate, pentru slăbit sau pentru orgoliul sportiv, deşi toate sunt adevărate. De fapt, e un câştig în fiecare cursă. Fiecare maraton îmi aduce o grămadă de victorii.

În primul rând, sfârşitul unei alergări de 42 de kilometri marchează sfârşitul unei perioade cuprinse între trei şi cinci luni în care te-ai antrenat. O perioadă în care ţi-ai asumat o anume rutină, ţi-ai impus un program şi ai respectat o serie de reguli stricte. Faptul că ai terminat cursa şi ai obţinut un timp mai bun decât la precedenta reprezintă o victorie în raport cu stilul tău de viaţă.

În maraton şi în programul de pregătire nu poţi să trişezi. În restul zilei ne putem minţi că suntem cei mai buni, că le ştim pe toate şi că suntem perfecţi. Putem să credem că fără noi nimic nu ar funcţiona şi că su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul de Comunicare Strategică 420 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19

Ziua Constanta acum 4 ore
420 de noi cazuri de îmbolnăvire, raportat astăzi de Grupul de Comunicare Strategică. Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirma

DOCUMENT. Noi reguli pentru persoanele care intră în România din alte state. Cine trebuie să stea în carantină sau izolare

Libertatea acum o ora
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit o nouă regulă pentru excepția de la izolare sau carantină la sosirea în România. Concret, pe lista excepțiilor vor intra țările din UE și Spațiul Economic European care au o rată a cazu

Remdesivir devine primul medicament autorizat în Uniunea Europeană pentru COVID-19, după ce a primit undă verde din partea CE

HotNews acum o ora
CITEȘTE ȘI: ”N-a rămas nimic pentru Europa”. SUA au cumpărat toată producția de remdesivir pe următoarele 3 luni Remdesivir, primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului Ce știm despre Remdesivir și ce eficacit

POLITICĂ. Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, s-a înscris în PNL

Gandul acum 29 minute
Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, Traian Berbeceanu, s-a înscris în PNL, a anunțat liderul liberalilor din Deva, Florin Oancea. „Traian Berbeceanu s-a înscris în Partidul Naţional Liberal. Anunţul a fost făcut de

Franţa are un nou premier

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri premier pe Jean Castex, un ales local implicat în ieşirea Franţei din criza coronavirusului, relatează Reuters.

COD PORTOCALIU la Botoșani: Ploi torențiale, fulgere și vijelii

Botosaneanul acum 4 ore
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) are o nouă avertizare ce vizează printre altele și județul Botoșani.

REACȚIE. Ludovic Orban, despre noul an școlar: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație”

Gandul acum o ora
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că noul an şcolar trebuie pregătit cu mare migală, în contextul pandemiei de COVID-19, iar autorităţile trebuie să fie pregătite pentru orice situaţie, pentru ca toţi copiii să aibă acces la educaţie. „Nu

Declaraţiile de avere, depuse în format electronic. Legea a fost promulgată

Adevarul acum o ora
Declaraţiile de avere şi cele de interese vot fi depuse în format electronic, legea fiind promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Tatăl starului Nurmagomedov a murit la 57 de ani, din cauza unor complicaţii legate de coronavirus

Ziarul de Iasi acum 27 minute
Tatăl şi antrenorul starului UFC Khabib Nurmagomedov, Abdulmanap Nurmagomedov, spitalizat de la jumătatea lunii mai după ce a fost găsit infectat cu coronavirus, a murit din cauza unor complicaţii legate de Covid-19, informează rt.com. Bărbatul avea

Explozie puternică la o uzină de artificii în Turcia. Cel puţin 2 morţi şi 73 de răniţi

Libertatea acum o ora
Cel puţin 2 persoane au fost ucise şi alte 73 rănite în urma unei puternice explozii survenite vineri la o uzină de artificii în Turcia, au anunţat autorităţile, adăugând că între 150 şi 200 de angajaţi se aflau acolo în momentul deflagraţiei, potri

Vremea

București
acum

33°
vin.

25°/33°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/31°
lun.

22°/32°
Iasi
acum

33°
vin.

24°/33°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

19°/30°
Constanta
acum

29°
vin.

23°/29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/30°
lun.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/26°
lun.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
vin.

20°/25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/27°
lun.

18°/28°

Editoriale