Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mi-au pierdut bagajele astă-vară”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

O bucureşteancă reclamă faptul că Aegean Airlines i-a pierdut bagajul în luna iulie şi întârzie să-i acorde daunele cerute. Sursa: AFP Photo Dana Olteanu, o bucureşteancă de 27 de ani, a plecat pe 1 iulie 2009 la Atena, pentru 20 de zile, prin intermediul companiei aeriene Aegean Airlines. La aterizare, nu şi-a găsit bagajele. După in sistenţe repetate la companie, nu şi-a re cuperat bagajul şi nici nu a primit vreo despăgubire. Primul gând al Danei, în momentul în care a văzut că nu mai are bagajele, a fost să sune la compania responsabilă cu bagajele.

„Mi-au spus că nu ei răspund în astfel de situaţii şi m-au sfătuit să sun la Atena pentru că Aegean Airlines trebuie să mă despăgubească. Acolo nu mi-a răspuns decât un robot. Am lăsat mesaj dar nu am primit niciun răspuns”, spune femeia.

Pagube calculate după bonuri

Ea e covinsă că este ignorată până când va uita ce s-a întâmplat. Abia după trei luni de aşteptare, pe 7 octombrie, a primit un răspuns de la Maria Tzoumani, de la Customer Service Department Aegean Airlines.

„Susţineau că mă vor despăgubi cu 500 euro pentru lucurile cumpărate din Grecia, potrivit bonurilor fiscale pe care le-am dat. Mi-au mai spus că fiecare pasager e despăgubit în funcţie de chitan ţele originale ale produselor pe care pretinde că le-a pierdut şi că vor alte bonuri pentru a lua decizia finală. E aberant să mi se ceară chitanţe pentru lucruri personale cumpărate sau primite cadou cu luni în urmă, fiind deja purtate sau folosite de mine”, mai spune, revoltată, femeia.

Pentru că nu a mai trimis chitanţe suplimentare, pe 22 octombrie a primit alt răspuns de la companie. „Luând în considerare faptul că nu aveţi nicio chitanţă pentru lucurile pierdute, suma autorizată despăgubirii e de 500 de euro”. Nemulţumită, femeia a hotărât să-i dea în judecată şi să ceară 3.000 de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 12 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 22 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°