Am vazut Conul Leonida fata cu reactiunea de la Teatrul National Bucuresti nu la data premierei, in luna noiembrie, ci la o reprezentatie ulterioara, de serie. Spectacolul e coprodus de cea dintii scena a tarii si Arielul din Rimnicu Vilcea, un teatru de care Silviu Purcarete, semnatarul regiei, e legat prin citeva productii antedecembriste, dar mai ales prin Decameronul din 1993. Atunci, cu exceptia lui Ilie Gheorghe, distributia era alcatuita din neprofesionisti, carora Purcarete le-a modelat histrionismul, pofta de joc si i-a condus spre succes. Acum, pentru Conul Leonida..., actorii i-a luat de la Bulandra, si nu orice actori, asa ca, presupun, in combinatia aceasta TNB a dat sala si o parte din banii de colaborare si productie. Mi-a facut placere publicul obisnuit, de seara de teatru din timpul saptaminii, diferit structural de cel de premiera, cu invitati de presa, critici, sponsori, politicieni si mai stiu eu ce VIP-uri a caror cota publica o poti intui dupa rangul locului primit in sala. Publicul „de serie" in care ma aflam era compus din oameni, multi tineri, pentru care „iesitul" inseamna si un moment de consum cultural. E drept, nu orice moment, ci un regal din toate punctele de vedere! Fara de cusur! Chimia dintre membrii echipei e vitala in orice proiect, iar in cazul acesta intilnirea dintre regizorul Silviu Purcarete, actorii Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, scenograful Dragos Buhagiar si compozitorul Vasile Sirli a fost perfecta. N-as putea gasi cusur Conului Leonida...! Purcarete si cei doi interpreti ai partiturilor centrale si-au stimulat reciproc creativitatea, asa cum un accelerator alimenteaza combustia. Inventivitatea lui Buhagiar a mai dat o proba solida, Vasile Sirli, de asemenea, justificind, daca mai era cazul, longevitatea colaborarilor cu Silviu Purcarete. Repetitiile trebuie sa fi fost o placere, dupa cum se vede in spectacol fantezia cu