Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici programul complet al Campionatelor Europene de Polo

Publicat in Pro Sport, duminică 15 ianuarie 2012 ·

Naţionala României debutează luni (ora 15:30), la Eindhoven, în grupa B a Campionatului European din Olanda, contra deţinătoarei titlului, reprezentativa Croaţiei. Băieţii lui Istvan Kovacs vor avea un traseu foarte greu, cu meciuri împotriva campioanei mondiale de la Roma, Serbia, campioanei europene de la Malaga, Muntenegru, dar şi contra Spaniei şi Germaniei. După ieşirea din grupă, faza superioară propune un sistem uşor ciudat, care dă însă posibilitatea şi ultimei clasate în serie să mai urce. Ciţtiţi mai jos întregul program al Europenelor în care Cosmin Radu şi colegii lui au ca obiectiv intrarea în primele nouă formaţii.

Naţionala României debutează luni (ora 15:30), la Eindhoven, în grupa B a Campionatului European din Olanda, contra deţinătoarei titlului, reprezentativa Croaţiei. Băieţii lui Istvan Kovacs vor avea un traseu foarte greu, cu meciuri împotriva campioanei mondiale de la Roma, Serbia, campioanei europene de la Malaga, Muntenegru, dar şi contra Spaniei şi Germaniei. După ieşirea din grupă, faza superioară propune un sistem uşor ciudat, care dă însă posibilitatea şi ultimei clasate în serie să mai urce. Ciţtiţi mai jos întregul program al Europenelor în care Cosmin Radu şi colegii lui au ca obiectiv intrarea în primele nouă formaţii.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ MAE confirmă moartea unui român în atacurile din Hanau

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi sera, că autoritățile germane au confirmat că un cetățean român a fost ucis în atacurile din orașul Hanau din Germania, anunță Mediafax. „Ministerul Afacerilor Externe informează, cu regret, că autorită

HOROSCOP 21 FEBRUARIE 2020: Zodiile care au parte de o zi plina de provocari in plan financiar si sentimental

Ziua News acum 48 minute
HOROSCOP 21 FEBRUARIE. Luna din Vărsător îi trimite astăzi un aspect tensionat de careu lui Uranus din Taur, semn că zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător) au parte de o dimineaţă plină de provocări în plan financiar şi sentimental.

LiveText CFR Cluj vs Sevilla (de la ora 19:55) / Echipele de start

HotNews acum 11 ore
Echipele de start: CFR Cluj (4-4-2): Arlauskis - Cr. Manea, Burcă, Vinicius, Camora - Deac, Bordeianu, Djokovic, Păun - L. Traore, Omrani Rezerve: Sandomierski, Luis Aurelio, Boli, Golofca, Hoban, Cestor, Rondon Antrenor: Dan Petrescu Sevilla (4-3-

Simona Halep, victorie la Dubai! Cu cine va juca în semifinală

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep a învins-o pe Aryna Sabalenka, scor 3-6, 6-2, 6-2. Pentru un loc în finală se va duela cu Jennifer Brady, surpriza turneului de la Dubai. În cealaltă semifinală se vor înfrunta croata Petra Martic (15 WTA) și kazaha Elena Rybakina (19 W

VIDEO - Ianis Hagi, 2 goluri pentru noua sa echipa in Europa League

Ziua News acum 26 minute
Ianis Hagi a inscris doua goluri pentru noua sa echipa.

Începe Prima Casă

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat joi lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia medicului Mircea Beuran la măsura arestului la domiciliu; decizia este definitivă

News.ro acum 11 ore
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins, joi, contestaţia medicului Mircea Beuran la măsura arestului la domiciliu, decizia fiind definitivă. Medicul este acuzat de luare de mită. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins definitiv, jo

Profesorul Octavian Cretu e noul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara

Opinia Timisoarei acum 5 ore
TIMISOARA. A fost o adevarata lupta pentru prestigioasa functie de Rector al Universitatii de Medicina si farmacie Victor Babes din Timisoara. Profesorul Octavian Cretu, de la Spitalul Municipal, a castigat alegerile de la UMF. El a intrunit cele m

Numerele extrase joi, 20 februarie, la extragerea Loto

Ziua News acum 6 ore
Joi, 20 februarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 20.507 câștiguri în […] Articolul Numerele extrase joi, 20 februa

Firea îi întreabă pe Facebook pe bucureșteni dacă sunt de acord cu vinieta Oxigen, cu 10 zile înainte ca Primăria Capitalei să înceapă să dea amenzi

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, face apel pe Facebook la bucureșteni să îi transmită dacă sunt de acord sau nu cu interzicerea mașinilor sub Euro 3 în centrul Capitalei și cu introducerea vinietei Oxigen pentru restul orașului pentru

Vremea

București
acum

vin.

1°/9°
sâm.

5°/10°
dum.

4°/13°
lun.

7°/13°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/6°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/12°
lun.

3°/8°
Constanta
acum

vin.

3°/6°
sâm.

4°/8°
dum.

3°/11°
lun.

5°/14°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/9°
lun.

0°/7°
Timisoara
acum

-4°
vin.

-4°/7°
sâm.

1°/9°
dum.

3°/13°
lun.

5°/10°

Editoriale