Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful clanului Cârpaci, zece ani de închisoare

Publicat in Gandul, marți 12 ianuarie 2016 · ·

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Marius Cojocaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, marţi, Curtea de Apel Timişoara a dat o sentinţă într-un dosar care se află în lucru încă din anul 2010.

În acest dosar, Ionel Sandner, care în trecut se numea Ionelaş Cârpaci şi este unul din liderii romilor din Timişoara implicaţi în afaceri imobiliare, a fost condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru uz de fals.

Procurorii Parchet

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion cu aproape 200 de persoane la bord s-a prăbuşit pe un aeroport din India

Press Alert acum o ora
Un avion de pasageri s-a prăbuşit, vineri seară, în timpul aterizării pe aeroportul din oraşul indian Kozhikode (Calicut), afirmă surse citate de cotidianul Times of India. Avionul aparţine companiei Air India Express şi efectua o cursă de la Dubai

Legea carantinării și a izolării, atacată la Curtea Constituțională

Ziua Constanta acum o ora
Avocatul Poporului a atacat astăzi, la Curtea Constituțională, Legea privind carantinarea și izolarea. Mai exact, CCR a fost sesizată privind excepția de neconstituționalitate a art. 8 alin. (3)-(9) cu referire la „izolarea într-o unitate sanitară s

Gabriela Firea anunță că au fost blocate conturile Primăriei Capitalei la cererea omului de afaceri Costică Constanda

Click acum o ora
”Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată astăzi, 07 august, prin adresa nr. 45847/07.08.2020 a Trezoreriei Municipiului Bucureşti, despre depunerea dosarului de executare nr. 202/EP/2018 emis de BEJ Peticaru Eduard, debitor Municipiul Buc

Coronavirus la IPJ Sălaj. Doi poliţişti au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Adevarul acum 50 minute
Direcţia de Sănătate Publică a demerat anchetele epidemiologice, care vor stabili câţi dintre colegii celor doi poliţişti infectaţi vor intra în carantină la domiciliu.

Orban: Săptămâna viitoare vom adopta rectificarea bugetară. Va trebui să drămuim fiecare ban

Ziarul de Iasi acum o ora
Premierul Ludovic Orban a declarat, la debutul ședinței de Guvern de vineri, că săptămâna viitoare Executivul va aproba rectificarea bugetară. El le-a cerut miniștrilor să analizeze atent fiecare solicitare de bani, căci situația economică a țării n

Grecia închide frontierele terestre pe timpul nopţii, cu excepţia celei cu Bulgaria

Romania TV acum o ora
Guvernul grec a decis închiderea, pe timpul nopţii, a frontierelor terestre ale ţării călătorilor şi a impus o serie de măsuri sanitare de urgenţă pe mica Insulă Poros, situată în apropiere de Atena, unde au fost depistate recent mai multe cazuri de

E oficial. Teodorovici și-a depus candidatura pentru președinția PSD

Romania Libera acum 36 minute
Eugen Teodorovici, fostul ministru al finanțelor publice, a anunțat, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că și-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat.

Marcel Vela, mesaj pentru clanurile interlope: „Suntem cu ochii pe voi”

Cancan acum 4 ore
Vineri, într-o conferință de presă de la sediul MAI, Marcel Vela a transmis un mesaj pentru clanurile interlope, în contextul în care Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat. „Am (…)

Regulile de protecţie pentru campania electorală şi votul de la alegerile locale, cerute de Ludovic Orban. Răspunsul lui Nelu Tătaru

Romania TV acum o ora
Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ca împreună cu ministrul de Interne şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente să pregătească până săptămâna viitoare setul de reguli de protecţie sanitară care vor trebui

Scandal, înainte de Congresul PSD. Eugen Teodorovici amenință că, dacă este împiedicat să candideze, dă partidul în judecată

Gandul acum o ora
Termenul limită până la care s-au putut depune candidaturile pentru Congresul PSD a fost vineri, 7 august, la ora 16.00. Congresul PSD ar urma să fie organizat în data de 22 august, cel mai probabil în format online, dar procedura este contestată de

Vremea

București
acum

33°
vin.

27°/33°
sâm.

24°/35°
dum.

22°/31°
lun.

21°/31°
Iasi
acum

32°
vin.

24°/32°
sâm.

19°/30°
dum.

17°/27°
lun.

17°/28°
Constanta
acum

30°
vin.

27°/30°
sâm.

25°/29°
dum.

23°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

23°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

17°/27°
lun.

17°/27°
Timisoara
acum

28°
vin.

26°/28°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°

Editoriale