Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Rădulescu îl aşteaptă pe Moş Crăciun la Antena 1

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Anul acesta Crăciunul la Antena 1 îl vom petrece alături de Mihaela Rădulescu. Deşi vedeta spune nu este tentată să se întoarcă la munca din televiziune, cele trei ediţii speciale de Sărbători fac o excepţie. Sursa: Cosmin Bumbuț

"Am fost chemată să fiu gazda Crăciunului la Antena 1 şi vin cu bucurie să prezint astfel de ediţii speciale, mai ales că lucrez cu aceeasi echipă minunată cu care am lucrat atâţia ani. Trebuie să mărturisesc că mi se face adesea dor de meseria mea, de oamenii cu care am făcut atâtea emisiuni grozave si de publicul acela minunat pe care l-am iubit şi respectat mereu. Dar, am ales altă viaţa, altă ţară şi vin foarte rar înapoi. O să mai prezint o şi o ediţie specială de divertisment, imediat la începutul noului an", explică Mihaela Rădulescu.

Proiectele profesionale care ocupă acum tot timpul vedetei sunt cărţile şi scenariile pe care le scrie, dar şi reţeaua de magazine "Picioru Gras". Pe lângă cele nouă magazine, Mihaela intenţionează să se extindă si în străinătate.

În perioada Sărbătorilor în magazinele ei se desfăşoară, pentru mai multe luni, o campanie umanitară. Cei care vor aduce hainele care le-au rămas mici copiilor lor vor primi o reducere la hainele noi pe care le cumpară. Hăinuţele donate vor ajunge la copii nevoiaşi.

"Cred că e vital să ne învăţăm copii să fie generoşi, iar această campanie, intitulată "Copilul tău îi îmbracă pe copii săraci", e o lecţie minunată pentru copii ...", explică vedeta.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum o ora
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

CFR Probleme în Gara de Nord București privind sistemul de informare a călătorilor

Ziua Constanta acum 57 minute
Un incident a avut loc în această dimineață, 4 iulie 2025, la Gara de Nord din București, unde un deranjament tehnic a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor. Mai exact, tabelele de teleafișaj, panourile de informare localizate pe p

Şeful Trezoreriei SUA: Aproximativ 100 de ţări vor primi un tarif reciproc de 10%

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproximativ 100 de ţări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se aşteaptă la ”o avalanşă” de acorduri comerciale anunţate pân

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Calendar ortodox, vineri, 4 iulie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum 47 minute
În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei. Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660. Cel care avea sa fie numit "cel mai armonios dintre melozi

Trump spune că SUA au dat prea multe arme Ucrainei: ”Ne-a golit întreaga țară, trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi” / Comentariile, după discuția la telefon cu Putin

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în une

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 12 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 9 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

Nord-coreean reținut după ce a traversat granița fortificată spre Coreea de Sud

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Statului Major Întrunit sud-coreean, individul a fost reperat și urmărit în apropierea zonei centrale-vestice a liniei de demarcație militară, iar trupele sud-coreene au desfășurat o „operațiune de ghidare” pentru a-l reține, notează AP. Au

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°