Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict de interese la Compania de Drumuri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 martie 2010 ·

Ovidiu Barbier - administrator şi asociat al Maxidesign, firmă abonată la contractele CNADNR - a fost numit director coordonator proiecte variante ocolitoare în cadrul companiei de stat.

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dorina Tiron, l-a numit săptămâna trecută în funcţia de director coordonator variante ocolitoare pe Ovidiu Barbier, administrator şi asociat al firmei Maxidesign, care are încheiate mai multe contracte de proiectare cu compania de stat.

Funcţie pentru clientela politică

Mai mult, noul director va coordona tocmai activitatea în care Maxidesign are contractele încheiate cu CNADNR.

Postul pe care îl ocupă din 3 martie era liber de la începutul lunii trecute, când fostul director, Hari Cristian Dascălu, şi-a dat demisia la presiunea ministrului Radu Berceanu, potrivit unor surse din Transporturi.

Aceleaşi surse susţin că funcţia de director proiecte variante ocolitoare a fost înfiinţată după numirea Dorinei Tiron în postul de director general al companiei pentru „oamenii din PDL”. Contactat telefonic, Ovidiu Barbier a recunoscut că este membru PDL de circa 10 ani, dar susţine că nu se află în conflict de interese.

„Începând din 26 februarie am cedat acţiunile către o terţă persoană şi eu, şi taicămeu, şi am ales să nu mai deţin calitatea de administrator al Maxidesign”, ne-a spus Barbier. El a adăugat că firma nu va participa la nicio licitaţie organizată de CNADNR, doar la cele făcute de consiliile judeţene.

Numire controversată

Întrebat cum a ajuns în această funcţie, Barbier ne-a spus că numirea a fost făcută de ministrul Berceanu. Însă reprezentanţii ministerului ne-au precizat că numirea unui director adjunct nu este în atribuţiile ministrului, ci ale directorului general. Contactat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmant! Încă 232 de cazuri de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Adevarul acum o ora
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 7.537, după ce miercuri, 27 mai, au fost confirmate alte 232 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, în urma procesării a 1.663 de probe. Pe parcursul zilei de astăzi, şase pacienţi au pierd

APEL. Ursula von der Leyen: UE este într-un moment decisiv şi are nevoie de soluţii comunitare

Gandul acum o ora
Uniunea Europeană este într-un moment decisiv şi necesită un efort colectiv, a afirmat, miercuri după-amiază, preşedintele Comisiei Europene, anunţând un buget multianual de 1.100 de miliarde de euro şi fondul de relansare de 750 de miliarde de euro

Cod galben de furtună în mai multe județe. Cum este afectat vestul țării

Press Alert acum 25 minute
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri seară, mai multe avertizări cod galben de vreme severă, valabile pentru localități din 11 județe. Una dintre alerte vizează și vestul țării unde, până la ora 19.30 în mai multe zone din A

DECIZIE. Guvernul prelungește valabilitatea cursurilor pentru obţinerea permisului auto

Gandul acum o ora
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede prelungirea valabilităţii cursurilor pentru obţinerea permisului auto cu echivalentul perioadei în care a acţionat starea de urgenţă şi de asediu. „Valabilitatea cursului de pregătire teoretică ş

Generalul Ionel Sorin Bălan, noul director al STS

Amos News acum o ora
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat numirea generalului-maior Ionel-Sorin Bălan în funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în urma unei propuneri făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Administraţiei

Tăriceanu, amendat de CNCD pentru că l-a făcut „„Führer” pe Iohannis

HotNews acum 6 ore
​Călin Popescu Tăriceanu a fost amendat cu 2.000 de lei ce către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru l-a comparat cu Hitler pe președintele Klaus Iohannis. „Afirmațiile domnului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, din da

Cum se încheie mediile elevilor pe semestrul al II-lea. Explicaţiile ministrului Educaţiei

Romania TV acum 36 minute
Ministrul Educaţiei a vorbit miercuri despre cum se vor încheia mediile în anul şcolar 2019-2020, după ce şcolile au fost închise din cauza crizei generate de pandemia de coronavirus. Monica Anisie a explicat că dacă elevul nu are nicio notă pe seme

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Monica Anisie, a fost adoptată de Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 3 ore
Cu 172 voturi 'pentru', 90 'împotrivă' şi 47 abţineri, Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie, conform Agerpres. Moţiunea intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a cre

Patru copii cu rujeolă au coronavirus. Comunitatea din care fac parte, în izolare

Jurnalul acum 2 ore
Patru copii din comuna Viișoara, județul Cluj, care aveau rujeolă, au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus și au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. Comunitatea din care fac parte a fost trimisă în izolare. Prefectul ju

Accident grav între două tramvaie, în București. Mai multe persoane au fost rănite

Vremea Noua acum 5 ore
Un accident grav a avut loc miercuri în Capitală, în zona Eroii Revoluției. Două tramvaie s-au ciocnit frontal în sectorul 4. Cel puțin șapte persoane sunt rănite. Accidentul între cele două tramvai a avut loc în jurul orei 11:40, în apropiere de Ci

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

12°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

9°/16°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

10°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°

Editoriale