O femeie a murit, iar alta se află în stare gravă la spital după ce maşina în care erau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului ce face legătura între Chisindia şi Buteni.
Femeile au fost descoperite de către un alt participant la trafic care a văzut o maşină oprită într-un copac de pe marginea drumului.
Acesta a sunat imediat la 112.
„Am fost solicitaţi pentru a interveni în cazul unui accident rutier petrecut la ieşire din localitatea Buteni. Garda numărul 1 Sebiş s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. Femeia de la volan a avut nevoie de descarcerare iar pasagera din dreapta a fost transportată la spitalul din Ineu pentru îngrijiri”, a declarat George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Poliţiştii prezenţi la faşa locului spun că cel mai probabil, pe fondul carosabilului umed, şoferiţa a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de un copac de pe marginea drumului.
„Cele două victime au fost identificate. Este vorba despre două femei în vârstă de 38 şi 33 de ani, ambele din Chisindia care se deplasau dinspre Buteni spre casă. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul”, spune comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Femeia de la volan nu a mai putut fi salvată, cealaltă se află la spital.