Ca nu de puţine ori în dublul său mandat prezidenţial, Traian Băsescu a făcut o mişcare deşteaptă: a propus Puterii şi Opoziţiei parlamentare un armistiţiu temporar, până spre sfârşitul anului, invocând interesul naţional, supra sau, dacă vreţi, transpartinic.
S-a bazat pe lehamitea populaţiei, sătulă - măcar în sensul ăsta... - să asiste la veşnica ciondăneală a aleşilor; şi-a luat - sau cel puţin aşa a vrut să dea impresia - în serios rolul de mediator, de „tătucă" dojenitor şi-n dreapta, şi-n stânga, deşi noţiunile cu pricina la noi n-au nicio relevanţă; a dat semne vagi - dar a dat - că l-ar putea lăsa pe Emil Boc din braţe, deşi un copil aşa mic şi ascultător cu greu ar mai găsi. Şi, nu în ultimul rând, şi-a luat prin surprindere adversarii pesedişti şi penelişti, care au avut reacţii întârziate şi - ţinând-o langa cu schimbarea Robertei Anastase - în fond neconcludente. Etc. etc.
Dar se vede de la o poştă că o asemenea postură de împăciuitor „naţional" nu i se potriveşte, că e împotriva structurii sale natural-belicoase. Ca personalitatea-i să funcţioneze la turaţie maximă, Domnia Sa are nevoie de-un conflict. Atunci e în largul său, atunci toate simţurile i se ascut, asemeni unui carnasier urmărind migraţia antilopelor gnu, atunci devine chiar expresiv (şi ne amintim de duelurile verbale câştigate cu Adrian Năstase, care nici el nu era şi nu este un îmbrobodit). Fără un conflict, fără o tensiune, Traian Băsescu devine banal şi rolul său nu l-ar depăşi pe cel mai degrabă decorativ jucat de preşedintele Germaniei, de pildă.
Dar să nu ne fie teamă că în următoarele săptămâni ne vom plictisi într-un „dolce far niente" politic. Am bănuiala că primul - fie singur, fie prin interpuşi - care va încălca moratoriul ăsta va fi chiar preşedintele. Sângele de Matelot Atomic apă nu se face.
