Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a terminat calvarul lui Nicoliţă. Fostul stelist a revenit în lotul lui St. Etienne

Publicat in Adevarul, joi 28 februarie 2013 ·

Internaţionalul român a fost rezervă la St Etienne în meciul din Cupa Franţei, contra celor de la Lille, punând capăt unei perioade lungi de absenţă.

Bănel Nicoliţă era unul dintre fotbaliştii care nu lipsea de pe lista lui Victor Piţurcă la echipa naţională. De mai bine de un an însă a dispărut din circuitul „tricolorilor”, iar timp de cinci luni n-a jucat niciun minut la Saint Etienne, echipă care l-a transferat în 2011. De vină au fost două accidentări grave, una la gambă şi una la coaste, care au făcut ca fotbalistul român să-şi piardă locul de titular la echipa franceză. Perioada cu necazuri pentru Bănel pare că s-a terminat, el revenind în lotul lui St. Etienne, la meciul din Cupa Franţei, contra celor de la Lille. N-a intrat niciun minut, dar a sărbătorit alături de colegii săi calificarea în sferturile de finală.

Ultima lui apariţie pe gazon a fost pe 21 septembrie 2012, într-un meci de campionat cu Montpellier. De fapt, fotbalistul de 28 de ani a jucat în sezonul actual doar 150 de minute, în două meciuri, şi se poate considera cu adevărat ghinionist, deoarece în vara anului trecut a fost la un pas să se transfere la Fulham, englezii oferindu-i un salariu semnificativ mai mare, faţă de cei 600.000 de euro pe care-i câştigă în Franţa.

A ajuns a 5-a variantă la naţională

Lipsind de la St. Etienne, Nicoliţă a lipsit automat şi de la echipa naţională, acolo unde alţi fotbalişti s-au impus pe postul său. Bănel (34 de selecţii/1 gol) e acum abia a cincea variantă pentru postul de mijlocaş lateral, unde Piţurcă îi preferă pe Torje, Tănase, Maxim ori Chipciu.

3 săptămâni mai sunt până la meciul României cu Ungaria, de la Budapesta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Managerul Spitalului Clinic Colentina, confirmat pozitiv la noul coronavirus

Libertatea acum 5 ore
Managerul Spitalului Clinic Colentina din București a fost depistat pozitiv cu coronavirus, a precizat miercuri seară Grupul de Comunicare Strategică, scrie RFI.

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei JOI 9 IULIE 2020. Pe cine trebuie să ierţi?

Romania TV acum 5 ore
Horoscop zilnic. Iata horoscopul zilei de azi JOI 9 IULIE 2020. Luna este in descrestere in Pesti si trezeste o multime de sentimente. Unele ar putea fi de la tine, altele ar putea fi de la altii. Pestii oricum nu prea stiu sa faca diferenta. Luna s

FCSB, prima finalistă a Cupei României, după 1-0 cu Dinamo

Libertatea acum 6 ore
FCSB: R. Udrea – Creţu, Miron, Ov. Popescu, Ionuţ Panţîru (Pantea ’77)- D. Olaru (Perianu ’46), Vînă, Fl. Tănase – Dennis Man, Ad. Petre (Dumitru ’52), Fl. Coman. Antrenor: Bogdan Vintilă Dinamo: Straton – Kostrna, Puljic, M. Popescu, A. Sin – Moldo

Bilanţ negru! Uitaţi de Italia sau Spania. România, pe PRIMUL LOC în UE la îmbolnăvirile cu Covid

Mediafax acum 6 ore
România a înregistat miercuri un număr record de noi cazuri de coronavirus – 555 Ţara noastră conduce detaşat topul îmbolnăvirilor zilnice la nivelul UE

Parlamentul a decis: Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

HotNews acum 4 ore
Camera Deputaților a dezbătut și adoptat, miercuri, în regim de urgenţă, proiectul de lege care stabilește datei alegerilor locale. Deputații au adoptat inițiativa legislativă cu 253 voturi pentru, 2 contra şi 36 abţineri. Proiectul de lege prevede

Florin Cîţu anunţă că pensiile pot creşte cu maximum 10%: „Creşterea cu 40% ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că pensiile pot creşte cu 10%, chiar dacă efortul financiar va fi mare. Creşterea cu 40%, aşa cum este prevăzută în legea adoptată de Parlament, ”ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică”, ch

Nelu Tătaru: Au plecat 30.000 de persoane din izolare şi 1.200-1.300 din carantină. Un pacient infectat poate contamina până la 234 de persoane

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că după decizia Curţii Constituţionale 30.000 de persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus au ieşit din izolare, circa 1.200 - 1.300, din centrele de carantină şi 624 de persoane s-au ext

UE și-a asigurat potenţiale tratamente anti-Covid-19, după un acord cu firmele Roche şi Merck

HotNews acum 2 ore
Comisia Europeană a ajuns la acorduri cu grupurile farmaceutice Roche şi Merck KGaA pentru a putea garanta stocuri de tratamente experimentale anti-Covid-19, afirmă o sursă din cadrul Executivului Uniunii Europene, citat de agenţia de presă Reuters.

Suceava: Instructor de parapantism, rănit după ce s-a prăbuşit cu parapanta

Adevarul acum 3 ore
Un instructor de parapantism din Suceava a fost rănit, miercuri seară, după ce s-a prăbuşit în localitatea la Pătrăuţi. El a fost preluat de echipajele medicale, fiind conştient.

Ciolacu, despre cei doi deputati care au facut scandal intr-un fast-food din Bucuresti: "Este nescuzabil". Liderul PSD spune ca le-a cerut scuze reprezentantilor unitatii alimentare

Ziare.com acum 6 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri seara, ca ceea ce au facut deputatii Adrian Solomon si Irinel Stativa intr-un fast-food din Bucuresti este "nescuzabil" si a avut o discutie cu ei. Ciolacu a precizat ca a cerut scuze in numele sau si

Vremea

București
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

20°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

16°
joi

15°/26°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

13°/30°
Constanta
acum

16°
joi

17°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/28°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
joi

13°/27°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/30°
dum.

13°/18°

Editoriale