Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO O fată cu handicap dintr-o comună buzoiană a trăit 13 ani ca într-un grajd

Publicat in Adevarul, joi 10 aprilie 2014 ·

Primăria unei comune din Buzău şi Protecţia Copilului se învinovăţesc reciproc, după ce a devenit publică drama unei copile cu handicap, pe care părinţii au crescut-o, de la naştere, în condiţii inumane. În urma unei sesizări la Telefonul Copilului, în gospodăria unei familii din Movila Banului a fost descoperită o fată pe care părinţii o ţineau închisă într-o cameră insalubră, unde dormea pe o saltea aşezată direct pe pământ.

Povestea familiei Turică a devenit cun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Budăi: Mâine, în Parlament, PSD va vota pentru creşterea alocaţiilor la copii.

Adevarul acum o ora
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi spune că PSD va vota, miercuri, în Parlament pentru creşterea alocaţiilor copiilor. "Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Orban-PNL prin care au amânat dublarea alocaţiilor de stat pentru copii va fi respinsă", su

În Italia, numărul deceselor provocate de coronavirus continuă să scadă. Opt regiuni fără cazuri noi

Adevarul acum 3 ore
În Italia, au fost înregistrate 55 de decese în ultimele 24 de ore şi 318 cazuri. Nu au fost înregistraţi morţi în regiunile Valle D'Aosta, Piemont, provincia Bolzano, Marche, Umbria, Molise, Basilicata, Calabria şi Sardinia.

Violeta Alexandru: Suntem pentru creşterea pensiilor, ar trebui să facem o prioritate din acest lucru prin raport cu alte cheltuieli bugetare

Adevarul acum 54 minute
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că ar fi "ideal" ca prezentarea situaţiei economice şi bugetare să se facă la sfârşitul acestei luni, pentru a se putea anunţa cât mai curând procentul cu care va fi majorat punctul de pensie.

Mall-urile s-ar putea deschide de la 15 iunie, dar nu și cinematografele

HotNews acum 8 ore
Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România s-au întâlnit marți pentru a discuta despre deschiderea mall-urilor. La întâlnire a participat și premierul Ludovic Orban. Ministrul economiei Virgil Popescu a

Firea, despre proiectul de testare al Ministerului Sănătății: O improvizație românească

HotNews acum 52 minute
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat proiectul de testare iniţiat de Ministerul Sănătăţii (MS), deși a spus că îl susține, subliniind că ”nu este nici jumătate ştiinţific faţă de proiectul Primăriei Capitalei”, catalogându-l dre

Un număr de 260 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Turcia şi din Marea Britanie

Adevarul acum 3 ore
Un număr de 260 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Turcia şi din Marea Britanie, printre aceştia din urmă fiind persoane fără adăpost, personal navigant şi persoane care erau spitalizate, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Nicuşor Dan: Problema poluării poate să fie rezolvată şi într-un mandat de patru ani, ea poate să fie, cumva, redusă la jumătate

Adevarul acum o ora
Nicuşor Dan, candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, susţine că într-un mandat de patru ani poluarea din Bucureşti ar putea fi redusă la jumătate.

Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş, eliberat condiționat

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a decis azi eliberarea condiţionată definitivă a fostului primar al Sectorului 6 Cristian Poteraş. Minuta judecătorilor. „Respinge ca nefondată contestația formulată de DNA împotriva Sentinței penale nr. 959 din 29/04/2020 pro

Evaluarea Națională 2020: A fost anunțat calendarul sesiunii speciale

HotNews acum 2 ore
Evaluarea Națională 2020 - Ministerul Educației a anunțat oficial marți calendarul sesiunii speciale pentru elevii care nu au putut susține examenul din motive medicale sau au fost în carantină. Potrivit Ministerului Educației, în contextul epidemio

MĂSURI. Angajații de la Dacia, din nou în șomaj tehnic. Peste o mie de oameni vor sta acasă

Gandul acum 4 ore
1100 de angajaţi de la secţiile Presaj şi Mecanică de la uzina Dacia din Mioveni intră în şomaj tehnic în perioada 2-30 iunie, din cauza lipsei comenzilor. Compania declară că activitatea este adaptată cererii comerciale. Măsura vine la nici o lună

Vremea

București
acum

12°
mar.

11°/12°
mie.

9°/21°
joi

12°/25°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

11°
mie.

9°/19°
joi

10°/23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

12°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

7°/21°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/12°
mie.

8°/20°
joi

11°/25°
vin.

18°/23°

Editoriale