Primul contact cu luptele libere l-a avut la opt ani, încurajată de sora ei. Astăzi are în palmares două titluri de campionă naţională şi se pregăteşte pentru titlul european.
PROFIL
NĂSCUTĂ. 13.01.1994.
STUDII. Elevă în clasa a IX-a la Liceul Sportiv.
Familie. Are o soră mai mare cu cinci ani.
Subiect tabu pentru femei până prin 1993, când mai multe ţări europene au acceptat ca reprezentantele „sexului slab” să practice acest sport, luptele libere au cucerit puţine adepte în judeţul Hunedoara. Andreea Peliancă este una dintre tinerele din judeţ care practică lupte libere. Şi o face cu atâta entuziasm, încât câştigă concurs după concurs. Are zeci de medalii câştigate la concursuri judeţene şi naţionale şi se pregăteşte pentru titlul european.
„Pentru mine acest sport a venit ca un lucru obişnuit. Sora mea, care e mai mare cu cinci ani decât mine, practica lupte libere aşa că, la vârsta de şase ani am luat primul contact cu o saltea de lupte. La opt ani eram deja înscrisă la Clubul Sportiv Şcolar Deva, la grupa antrenorului Cosmin Văcăraşu”, povesteşte Andreea.
Un an mai târziu, Andreea participă la prima competiţie naţională între cluburi şi îşi adjudecă locul al II-lea în finala pe echipe, care a avut loc la Sfântu Gheorghe. „De fapt, eu mi-am învins toate adversarele, dar punctajul pe echipe ne-a clasat pe locul doi pe podium”, spune Andreea.
Îşi „păcăleşte” adversarele
Pe parcursul celor opt ani de când practică acest sport, Andreea şi-a adjudecat de două ori titlul de campionă naţională şi a câştigat alte 13 medalii naţionale. Se antrenează câte trei ore pe zi şi îşi doreşte să devină profesoară de sport. „Procedeele mele favorite sunt «intrarea la coapse» şi «morişca». Sunt destul de greu de aplicat într-o confruntare directă, dar trebuie să ştii cum să-ţi păcăleşti adversara. Ăsta e secretul re