Mugur Mihăescu trage un semnal de alarmă asupra realităţilor sociale Este prima dramă a lui Mugur Mihăescu, celebrul comic din grupul "Vacanţa mare". "17" scoate în relief tentaţiile
Mugur Mihăescu trage un semnal de alarmă asupra realităţilor sociale
Este prima dramă a lui Mugur Mihăescu, celebrul comic din grupul "Vacanţa mare". "17" scoate în relief tentaţiile la care sunt supuşi adolescenţii din ziua de azi: droguri, violenţă, prostituţie. "Filmul este o ficţiune pe care nu aş lăsa-o să se transforme în realitate" - a subliniat Mugur Mihăescu.
Serialul va începe în această duminică, de la ora 22.00, la Prima TV. Pelicula urmăreşte destinul unei tinere de 17 ani - Diana Pârvu alias Didi, aparent puternică şi care provine dintr-o familie bună. În realitate, ea este un personaj fragil, care va trece printr-o serie de întâmplări groaznice, care îi vor schimba complet viziunea asupra vieţii.
Povestea din "17" s-a construit pe structura unui comportament social, specific românesc, creat după modelul producţiei de succes "My so called life". "M-am săturat să tac şi să înghit cum fac majoritatea dintre noi. Filmul porneşte de la o societate reală, oameni care s-au obişnuit să nu facă nimic. În momentul în care li se arată cum sunt, se revoltă" - a spus scenaristul.
De altfel, problemele relatate în film pot deveni obstacole în viaţa copiilor, cât şi a părinţilor lor: "Am scris acest serial pentru că sunt tatăl unei fetiţe de 10 ani şi nu pot să nu mă gândesc: <> Într-o lume a anturajelor mai mult sau mai puţin ciudate, a dezinteresului din ce în ce mai mare faţă de şcoală, a familiilor care se destramă, care va fi drumul pe care fata mea îl va alege când va avea 17 ani? Va fi suficient de mare să îşi dorească să îşi ia destinul în mâini, dar prea tânără pentru a şti ce e bine pentru ea?"
Serialul tv cuprinde scene şocante, puterni