Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Următoarea tranşă de împrumut de la FMI, sub semnul întrebării

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 iunie 2010 ·

O nouă amânare din partea Curţii Constituţionale pe cele două proiecte de legi pune sub semnul întrebării eliberarea următoarei tranşe din împrumutul extern. Sursa: Codrin Prisăcaru

Şedinţa boardului Fondului Monetar Internaţional, în cadrul căreia se va discuta scrisoarea la acordul stand-by şi eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 milioane de euro, va avea loc pe 28 iunie, la Washington.

În urmă cu o săptămână, reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu, era convins că măsurile de austeritate vor fi adoptate până la întâlnirea boardului. "Eu sunt convins că vom intra în board pe 28 iunie, pentru că au fost depăşite problemele cu adoptarea măsurilor de austeritate", a declarat Tănăsescu, citat de "Ziarul Financiar".

Experţii Fondului Monetar nu au motive de îngrijorare

Convingerea acestuia era susţinută şi de alţi experţi ai instituţiei financiare internaţionale.

"Măsurile de ajustare fiscală, care constituie acţiuni prealabile eliberării unei noi tranşe în programul cu România, trebuie să fie aprobate de Curtea Constituţională şi desigur noi respectăm această procedură. Nu credem însă că avem vreun motiv de îngrijorare", a declarat, săptămâna trecută, Caroline Atkinson, director în Departamentul de relaţii externe al FMI. Până la închiderea ediţiei reprezentanţii Fondului nu au putut fi contactaţi pentru a comenta amânarea deciziei Curţii Constituţionale.

O nouă vizită a experţilor FMI la Bucureşti ar putea avea loc, cel mai probabil, în a doua parte a lunii iulie. În acea perioadă, guvernul are în vedere aprobarea unei rectificări bugetare, prin care vor fi reduse o parte consistentă din sumele alocate proiectelor de investiţii. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că este gata să reducă din cheltuielile materiale dacă va fi necesar.

8

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 25 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 40 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°