Doi tineri au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova duminică seară, după ce au fost bătuţi bine de prietenii unei fete pe seama căreia se amuzau pentru că se împiedicase. Potrivit poliţiştilor IPJ Dolj, duminică seară, în jurul orei 22.30, Gabriel Onescu, de 24 de ani, din Craiova, a sesizat faptul că, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz de pe strada Caracal, a fost bătut de trei necunoscuţi.
Ofiţerii de la Secţia 3 care au făcut cercetările în acest caz au stabilit că Onescu împreună cu Marinel L., de 17 ani, în timp ce se aflau în staţia de autobuz, au început să râdă de o tânără care s-a împiedicat şi s-a lovit de uşa unui magazin din apropiere.
Incidentul a fost văzut şi de cei trei prieteni ai fetei, care o aşteptau într-o maşină oprită în apropiere. Aceştia au coborât din autoturism şi i-au luat la bătaie pe tinerii care se amuzau pe seama prietenei lor, după care au plecat. Onescu şi Marinel s-au dus la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde au primit îngrijiri medicale, după care au depus plângeri împotriva celor care i-au bătut. În urma cercetărilor, poliţiştii i-au identificat pe cei trei ca fiind Florin Ciobănescu, Valentin Anghel, ambii de 20 de ani, şi Marin Vladu, de 21 de ani, toţi din Craiova.
Aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la trei luni sau cu amendă. Dacă victimele au nevoie de mai mult de 20 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa maximă este de doi ani de închisoare.
Doi tineri au ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova duminică seară, după ce au fost bătuţi bine de prietenii unei fete pe seama căreia se amuzau pentru că se împiedicase. Potrivit poliţiştilor IPJ Dolj, duminică seară, în jurul orei 22.30, Gabriel Onescu, de 24 de ani, din Craiova, a sesizat faptul că, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz de pe str