Să ne imaginăm că lucrezi în Ministerul de Externe al unei ţări partenere cu România.
Un stat pentru care veştile care vin de la Bucureşti au importanţă. Şi primeşti o telegramă de la ambasada din România: „Premierul Boc şi-a anunţat demisia. Consultări pentru formarea unui nou guvern." După care, veştile continuă să curgă: „Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, nominalizat pentru funcţia de premier... Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură în Parlament... Coaliţia de centru-dreapta rămâne la putere la Bucureşti..." OK, vei zice. Faci repede un raport pentru directorul direcţiei care se ocupă de România: „Preşedintele Băsescu a adus la guvernare o echipă nouă, din care nu fac parte foştii miniştri PDL, pentru a reda încrederea într-o guvernare puternic erodată în urma măsurilor dure de austeritate". Toată lumea mulţumită. După care, nu apuci bine să rezolvi alte probleme, că începe din nou să bată telegraful de la Bucureşti.
„Unul dintre liderii Opoziţiei, Victor Ponta, preşedinte al Partidului Social Democrat, a fost propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru ocuparea funcţiei de premier". Uşor uimit, şeful dumneavoastră din minister vă va atrage atenţia: „Parcă domnul Ungureanu era premier în România". Îi răspunzi: „Sigur, dar preşedintele a dezvăluit că iniţial i-a propus lui Ponta". „Eşti sigur?" „Da, a declarat-o preşedintele la o emisiune televizată. A dat şi pasaje din stenogramă." „Te rog să te concentrezi. M-ai informat că preşedintele afirmase că niciodată nu-l va pune pe Ponta şeful Guvernului. Nici dacă va câştiga alegerile. Nu crezi că ai nevoie de un concediu, pari surmenat", va veni răspunsul şefului.
Deşi te ocupi de România şi ai pretenţia că ştii câte ceva despre această ţară, începi să-ţi faci probleme. Ceva ţi-a scăpat. Şeful e nemulţumit. Cum ai putut să scrii asemenea p
