Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trădările lui Mihai Stoica

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 martie 2010 ·

PORTRET. De-a lungul timpului, managerul general de la Unirea a aruncat cu lături în toţi foştii săi colaboratori. Sursa: Libertatea

Fauna pestriţă numită pompos „lumea fotbalului” are şi un personaj care are toate trăsăturile specifice unui cameleon: Mihai Stoica. Actualul manager general al Unirii Urziceni a avut o traiectorie în fotbal marcată de câteva puncte fixe.

El şi-a trădat toţi prietenii, schimbându-şi părerile în funcţie de cum a bătut vântul. Scandalul pe care-l duce acum cu Dan Petrescu este ultimul dintr-o serie nesfârşită.

Şi-a trădat mentorul

În 1992, Mihai Stoica a intrat în fotbal la Oţelul Galaţi, unde a stat cuminte în umbra lui Marius Stan, de la care a furat meserie. În 1998, „Meme” l-a trădat fără remuşcări pe cel care l-a transformat în „om de fotbal”. Stoica a reuşit să-l îndepărteze pe Stan din fruntea clubului.

Tot în acea perioadă, Stoica îşi declara ura faţă de echipele din Bucureşti şi susţinea că a fost fanul Uni versităţii Craiova. Traseul lui a continuat la Steaua, unde s-a gudurat pe lângă Gigi Becali. Slugărnicia în faţa patronului a atins cote incredibile.

În relaţiile cu antrenorii, „Meme” şi-a dat arama pe faţă. La început, i-a lăudat, dar, când nu i-a mai convenit, nu a ezitat să-i calce în picioare. Prima dată s-a gudurat pe lângă Victor Piţurcă, dar, după ce a constatat că acesta nu-i dă nicio şansă să se ocupe de altceva în afara biletelor, l-a „săpat” cât a putut.

„Cortul lui Nea Mircea”

Rând pe rând, Cosmin Olăroiu, Walter Zenga, Oleg Protasov şi mulţi alţii au fost lăudaţi în exces de Stoica. A declarat că ar vrea să lucreze toată viaţa cu fiecare în parte. Relaţiile sale cu toţi aceştia s-au transformat radical într-un timp foarte scurt.

Când interesul i-a cerut-o, singurul conducător care a bătut un supo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 30 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 17 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 30 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 31 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 47 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 4 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°