Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul Național de Volei pe Plajă aduce la Oradea treizeci de echipe din toată țara

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

Oradea găduiește a 14-a ediția a Turneului Național de Volei pe Plajă. Competiția are loc în perioada 22-25 iulie, la ștrandul Municipal din Oradea. Concursul se adresează doar echipelor masculine. Potrivit organizatorilor, s-au încris 30 de echipe din Oradea, Bucureşti, Cluj, Zalău, Constanţa.

"Mai întâi vor avea loc partidele din calificări, urmând ca de vineri după-amiază să înceapă meciurile de pe tabloul principal de 16 formaţii", a declarat Sinka Adam, preşedintele CS Beach-Volley Transilvania. "Sperăm să avem un turneu reuşit, mai ales că participanţii s-au obişnuit să aibă condiţii dintre cele mai bune la Oradea. Acum le asigurăm cazarea şi reducere la masă şi alte servicii", a precizat directorul tehnic Radu Negruţ. Favoriții competiției sunt Moisa Abdrudan - Adrian Holhoș și Adrian Ioan - Daniel Todoran.

Organizatorii au spus că participarea campionilor naționali Marius Mascovici și Cătălin Lelea este incertă deocamdată, Lelea suferind recent o accidentare. Participarea multiplilor campioni naţionali Marius Mascovici - Cătălin Lelea este incertă pentru că ultimul a suferit, recent, o accidentare. Pe lista favoriţilor se află şi alţi orădeni Moise Abrudan - Adrian Holhoş, învingători duminică la Dej, sau Adrian Ion - Daniel Todoran.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum o ora
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum o ora
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum o ora
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum o ora
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum o ora
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Trump urmează să-l primească pe Netanyahu la Casa Albă la 7 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit la Casa Albă, la 7 iulie, de către preşedintele american Donald Trump, care a evocat recent un armistiţiu ”apropiat” în Războiul din Fâşia Gaza, declară luni un oficial american AFP. Casa

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum o ora
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Guvernul Bolojan a adoptat OUG Sporurile pentru condiții periculoase, tăiate și plafonate!

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul s-a reunit în şedinţă luni, la ora 16:00, la Palatul Victoria. Pe ordinea de zi se afla ordonanţa privind sporurile, care s-a și aprobat. Avize mixte din partea CES Cu doar o oră înainte de ședința de Guvern, proiectul a primit deja avizul

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/29°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

19°/33°
Constanta
acum

21°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/32°
mie.

16°/34°
joi

17°/38°
vin.

20°/40°