Omul este fiinţă dihotomică: trup şi suflet, materie şi duh. Ambele firi au câte un „motor”, denumit identic: inima. Dar şi mai interesant este că în ambele situaţii, acest „motor” poate fi meşterit, adică ajustat, „reparat” şi, la nevoie, chiar schimbat. Motiv pentru care teologia şi ştiinţele nu pot fi decât în dialog.
O ştire din domeniul medical ne anunţă că nu mai avem mult până la momentul în care vom putea scoate la imprimantă prima inimă artificială. Pentru cunoscători, imprimarea 3D nu mai este o noutate de mult, cam de prin 1984. Ideea este simplă: prin imprimarea unor straturi succesive de material, se pot obţine diverse obiecte tridimensionale. Un fel de imprimare suprapusă, gen pagină peste pagină (layer over layer). În acest fel, se pot obţine diverse obiecte, ce pot fi părţi componente ale unor mecanisme. Deja, de curând cercetătorii au reuşit să construiască o imprimantă care se poate replica singură: practic îşi retipăreşte piesele ce o compun.
Bineînţeles, sunt uşor de imaginat beneficiile unei astfel de tehnologii pentru lumea medicală. Ce este trupul nostru dacă nu o minunată maşinărie fizico-chimică, compusă din milioane de părţi, fiecare cu funcţia şi importanţa ei? Dacă de unele te mai poţi lipsi (apendicul, un rinichi, un membru) sunt şi altele care sunt esenţiale vieţii trupeşti: inima, creierul, sângele, ficatul etc. De curând chiar am putut afla că o echipă de cercetători clujeni a inventat sângele artificial. Iar inima artificială este funcţională de ceva vreme, ea nefiind altceva în fond decât o pompă în sistemul circulator. Mai sunt şi alte organe, care deja sunt potenţial înlocuibile: rinichi, ficat, ochi, ureche etc. Deja unii se tem că nu mai avem mult până la omul bionic. Iar clonarea umană constituie deja, pentru mulţi, provocarea provocărilor, tocmai datorită existenţei sufletului. Să mai amintesc de calculatorul organi
