Foştii proprietari de imobile care nu şi-au primit casele şi terenurile în natură, ci doar în acţiuni la Fondul Proprietatea, se pot trezi bogaţi peste noapteAdmiterea la tranzacţionare a Fondului Proprietatea , începand cu data de 25 ianuarie 2011, reprezintă un moment important pentru Bursa de Valori Bucuresti şi ar putea putea însemna o piatră de hotar pentru evoluţia pieţei de capital din România.
Deţinătorii de acţiuni la FP pot să le vândă numai pe bursă. Cei care cumpără au o mare oportunitate de investiţii, iar brokerii oferă reduceri la comisioanele de intermediere.
La începutul anului 2007, Guvernul a permis tranzacţiile cu acţiuni FP pe piaţa gri. Acest lucru a creat o mare discrepanţă între valoarea acţiunilor pe titlu aflate la foştii proprietar şi cei care au cumpărat “la mâna a doua”.
Acum, odată cu listarea la bursă, acţiunile pot fi tranzacţionate doar prin intermediul unui broker.
Găsiţi un broker competent!
“Deţinătorii de titluri FP se pot prezenta la firma noastră de brokeraj doar cu actul de identitate şi cu titlul de conversie. Se deschide un cont pe numele proprietarului şi se semnează un ordin de vânzare”, ne lămureşte Claudiu Simulescu, general manager la cea mai competitivă firmă de brokeraj din România, Fairwind, situată în central oraşului, pe Calea Victoriei, nr. 222.
Practic, un fost proprietar care are acţiuni la acest Fond este bine să le tranzacţioneze pe bursă, nu să le ţină acasă în şifonier. Marius Murgu, presedintele Aso¬ciaţiei Acţionarilor Privaţi de la Fondul Proprietatea îi îndrumă pe micii proprietari să intre în posesia titlurilor, dacă nu au făcut-o până acum, şi să încerce să profite de pe urma acestora.
Cum se câştigă bani ?
“Eu îi sfătuiesc pe oameni să vândă în trepte şi cu limite de preţ ca să obţină maximum de randament. Menţionez că se apropie