Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat ca "va trage la raspundere" conducerea Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), pentru ca ''si-a exagerat atributiile'', defrisand arbori din jardiniera Dambovitei. Astfel, directorul ALPAB, Radu Popa, ar putea fi sanctionat cu o amenda cuprinsa intre 1.000 si 10.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), edilul sef al capitalei Sorin Oprescu nu a solicitat si nu a aprobat niciun fel de actiune prin care ALPAB sa poata defrisa arborii din jardiniera Dambovitei.
Mai mult, sustine sursa citata, prin nota data de primarul general in 7 aprilie, se cerea ALPAB-ului plantarea alveolelor libere din plantatia de aliniament (si nu din Jardiniera) situate de o parte si de alta a raului Dambovita, precum si intretinerea spatiului verde aferent jardinierei.
''Nici primarul general si nici specialistii din cadrul Departamentului de Mediu din PMB nu au solicitat/aprobat taierea acestor arbori. Consideram ca ALPAB si-a exagerat atributiile, motiv pentru care primarul general va trage la raspundere conducerea institutiei pentru incalcarea dispozitiilor date.(...) Primarul general considera complet nejustificata actiunea ALPAB in conditiile in care Municipalitatea a demarat o ampla campanie de mentinere, reabilitare, extindere si intretinere corespunzatoare a spatiilor verzi in vederea imbunatatirii calitatii mediului/aerului in municipiul Bucuresti'', se mai arata in comunicatul PMB.
Reactia Primariei Capitalei vine in urma aparitiei in presa a unor articole care semnalau defrisarea unor arbori de pe malurile Dambovitei pe motiv ca o mare parte a acestora sunt ''in declin biologic avansat, au crengi rupte si sunt dezechilibrati'', informeaza Agerpres.
Consilierii generali au votat, in sedinta CGMB de miercuri, ca jardiniera Damb