Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe doua fronturi

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 6 aprilie 2001 ·

Ca intotdeauna, democratii joaca la doua capete. Desi, nu demult, au girat actualul Guvern, neacceptand in acelasi timp programul de guvernare, pedistii iau acum pozitie fata de incetineala cu care se misca Cabinetul Nastase.

Cei din PD nu sunt de acord cam cu nici una din initiativele puterii. Deputatul Mihai Baciu a apreciat proiectul de buget ca fiind total lipsit de realism si in profunda contradictie cu promisiunile electorale. Membru in Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor, Baciu a descoperit in Ordonanta privind reglementarea unor probleme financiare premisele unei degradari si mai accentuate a invatamantului de stat. In opinia democratului, a impune Consiliilor Locale obligatia de a plati cadrele didactice, nu inseamna decat aruncarea in strada a profesorilor.

"Din nefericire, bugetul se naste in dureri si mai mult decat atat, in ultimul timp, responsabili din Guvern in frunte cu primul ministru vorbesc tot mai mult despre un buget de austeritate, despre reduceri dureroase de personal, despre un deficit bugetar tot mai rebel, care nu vrea sa asculte cu nici un chip de promisiunile facute de guvernanti in campania electorala", a afirmat Baciu.

Parlamentarul iesean a mai anuntat, de data asta in calitatea sa de membru in subcomisia care se va ocupa cu eventuala acreditare a institutiilor private de invatamant superior, ca nu va face rabat de la lege si va sanctiona drastic toate universitatile particulare care au incalcat prevederile in vigoare. Acelasi tratament le asteapta si pe cele 7 universitati private din Iasi, a precizat Baciu, pentru a nu lasa loc la nici un fel de echivoc.

In ceea ce priveste strict situatia Partidului Democrat, pentru sfarsitul lui mai, se anunta o confruntarea dura pentru fotoliul de presedinte al PD. Lupta se va da intre cei doi favoriti, Petre Roman si Traian Basescu, dar nu trebuie neglijata n

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 54 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°