Succesul de public al primei ediţii a evenimentului a depăşit orice aşteptări. S-a demonstrat că un eveniment atractiv şi bine organizat poate să scoată tinerii din casă şi să-i facă să uite, pentru o seară, de omniprezentul calculator.
Conform estimărilor organizatorilor Nopţii Albe a Filmului Românesc, nu mai puţin de 7.000 de persoane, în cele nouă spaţii de proiecţie, şi-au petrecut, vineri spre sâmbătă, seara şi jumătate de noapte în compania filmelor lui Radu Gabrea, Cristi Mungiu sau Radu Muntean, precum şi a tuturor celor 34 de pelicule (lungmetraje, scurtmetraje şi documentare) incluse în program.
Mai citiţi şi:
Deconspiratorul absurdului cotidian
Filmul lui Gabrea, primit cu entuziasm
Unul dintre momentele cele mai impresionante ale evenimentului l-a reprezentat proiecţia - în premieră bucureşteană - a celui mai recent film al regizorului Radu Gabrea, „Mănuşi roşii", care a avut loc în aer liber, în Piaţa George Enescu de lângă Ateneul Român, începând cu ora 20.30. Peste 600 de persoane au fost prezente la întâlnirea cu filmul regizorului şi cu principalii membri ai echipei de filmare.
Înainte de proiecţie, regizorul a apărut în faţa publicului şi a prezentat pe câţiva dintre principalii actori ai filmului - Alexandru Mihăescu, Andi Vasluianu, Mircea Rusu, Victoria Cociaş, Costel Caşcaval şi alţii -, precum şi membri ai echipei de filmare, printre care operatorul Ion Marinescu şi monteuza Melania Oproiu. „Creditaţi-i pe aceşti profesionişti cu aplauze, sperând că ele vor fi acoperite de filmul pe care-l veţi vedea", i-a îndemnat regizorul Radu Gabrea pe spectatori, care nu s-au lăsat aşteptaţi.
Lucrul extraordinar s-a întâmplat, însă, după cele două ore de proiecţie, reacţia publicului fiind una de-a dreptul entuziastă. Minute în şir s-a aplaudat în picioare şi s-a ovaţionat, spectatorii dovedind astfel că au aprec