România trebuie să dea curs imediat recomandărilor Comisiei Europene, incluse în raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) adoptat miercuri la Bruxelles de executivul UE, a declarat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
"Comisia Europeană a evidenţiat astăzi o serie de disfuncţionalităţi pe care România trebuie să le trateze pentru a respecta deplin standardele Uniunii Europene. Comisia şi-a exprimat îngrijorarea faţă de recentele evoluţii politice din ţară. De asemenea, ea a prezentat recomandări pentru remedierea (problemelor) în domeniile ce fac obiectul îngrijorărilor. Mă aştept ca guvernul român să urmeze imediat aceste recomandări", a declarat Schulz, potrivit Agerpres.
Raportul adoptat miercuri, la Bruxelles, de Comisia Europeană, menţionează că România trebuie să asigure respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar pentru a recâştiga încrederea partenerilor săi din UE.
Documentul se referă la o perioadă de cinci ani, de la aderarea României la EU în 2007, şi prezintă evaluarea Comisiei privind progresele înregistrate de România în cursul acestei perioade, concentrându-se pe reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei.
Raportul sintetizează întrebările Comisiei legate de recentele atingeri aduse statului de drept de Guvernul şi Parlamentul României. Totodată, documentul cuprinde o serie de recomandări pentru măsuri pe care România ar trebui să le adopte de urgenţă.
Recomandările ar trebui să pună în aplicare angajamentele pe care prim-ministrul Victor Ponta şi le-a asumat faţă de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
În ciuda progreselor înregistrate de România, concluzia raportului este că obiectivele MCV nu au fost încă atinse. În unele domenii, punerea în aplicare a legilor se află abia la început, iar în