La 21 de ani de la momentele în care minerii din Valea Jiului terorizau Capitala, cauzele penale privind victimele luptelor de stradă sunt blocate, amânate sau desfiinţate. Rubrica „Dosar“ din această săptămână vă propune o analiză a blocajului absurd către care au fost conduse dosarele privind evenimentele din timpul mineriadelor.
La 21 de ani de la momentele în care Bucureştiul intra sub stare de asediu în faţa minerilor sosiţi din Valea Jiului, dosarele reunite generic sub titulatura de „Mineriadă" rămân nişte simple semne de întrebare, uitate între timp. În cele peste două decenii de existenţă, cauzele penale au fost obstrucţionate constant prin influenţa politicului, „imprecizia" anchetatorilor sau, pur şi simplu, indiferenţă, chiar şi când impresia generală era aceea că se lucrează la foc continuu pentru pedepsirea vinovaţilor. Cel mai celebru exemplu în acest sens este cazul privind circumstanţele în care doi tineri, Andrei Frumuşanu şi Aurica Crăiniceanu, au decedat în timpul violenţelor de stradă cauzate de mineriada din septembrie 1991. În cei 20 de ani de la deschiderea anchetei, dosarul a fost plimbat de la o instanţă la alta şi împins chiar spre o clasare timpurie.
Citiţi şi:
Mineriada lui Cuza: O răzmeriţă discret ocultată de către istoriografia comunistă
În general însă, rezultatele anchetelor sunt de-a dreptul catastrofale. Singurul nume sonor condamnat pentru violenţele de la „Mineriade" a fost cel al fostului lider al ortacilor, Miron Cozma. Ion Iliescu, considerat de mulţi drept autorul moral al violenţelor, a fost scos de sub urmărirea penală. Vasile Gabor, cercetat pentru uciderea lui Andrei Frumuşanu, a fost condamnat, în 1998, la opt ani de închisoare pentru omor, pedeapsă din care nu a executat nicio zi. Un alt urmărit din dosarul „Mineriadei" din 1991, Silviu Popescu, a fugit din ţară imediat după evenimentele sângeroa
