Raportul dintre venituri şi cheltuieli a ieşit pozitiv în urma Sărbătorilor Iaşiului. Municipalitatea a cheltuit, însă, o sumă infimă pentru îngrijirea pelerinilor veniţi la Iaşi.
Evenimentele care au avut loc la mijlocul lunii octombrie şi care se estimează că au adus la Iaşi peste 200.000 de turişti au adus în bugetul Primăriei Iaşi un profit de aproximativ 270.000 de lei.
Oficialii municipalităţii susţin că au încasat în total, cu ocazia Sărbătorilor Iaşiului, 1 milion de lei, atât de la comercianţii care au închiriat spaţii în oraş, cât şi din sponsorizări.
Pe de altă parte, cheltuielile s-au ridicat la 730.000 de lei, dar cea mai mare parte din bani, 325.000 de lei, au fost cheltuiţi pentru organizarea concertului din faţa Palatului Culturii, care a avut loc în seara zilei de 14 octombrie.
Artiştii care au urcat pe scenă au primit, în total, 90.000 de lei, aceeşi sumă fiind cheltuită şi pentru focul de artificii de la final. Numai amenajarea scenei a scos din bugetul public alţi 32.000 de lei.
Societăţile din subordinea Primăriei Iaşi au încasat un sfert de milion de lei pentru corturi şi garduri montate sau pentru curăţenia din oraş.
O sumă consistentă, 102.000 lei, au încasat şi artiştii locali sau firmele cu profil cultural, pentru festivalurile, concertele sau simpozioanele organizate în această perioadă.
În schimb, pentru masa pelerinilor şi ceaiurile servite acestora Primăria Iaşi a cheltuit doar 50.000 de lei.
Citeşte şi:
Cinci pete pe sărbătoarea Cuvioasei Parascheva
VIDEO Pelerinii au mâncat 65.000 de sarmale la hramul Sf. Parascheva de la Iaşi FOTOGALERIE
Sărbătorile Iaşiului paralizează traficul din oraş. Vezi străzile închise, cine concertează şi programul complet al evenimentelor!
Ghiveci în programul Sărbătorilor Iaşiului! Vezi ce evenimente îşi asumă edilii şi pe ce se du