Juniorii lui Răducioiu au trăit ceva sinonim cu experimentul Philadelphia. Au fost în vizită la Palatul Mogoşoaia
Nişte puşti în echipament sportiv intră în Palatul de la Mogoşoaia. Nu vorbim despre restaurantul din zonă, bine cunoscut de bucureşteni, ci despre Palatul Brâncovenesc. Cîţiva turişti britanici îi observă pe copii şi întreabă ca ziariştii care-şi fac meseria după manual. Cine? Cum? Şi mai ales, de ce? Află cu surprindere că micuţii sînt fotbalişti. Mai exact, componenţii naţionalei României sub 15 ani. Insularilor nu le trece surpriza şi îi solicită la poze pe tricolorii antrenaţi de Răducioiu. Adevărul este că nici despre Steve G, Rooney sau Theo Walcott nu s-a auzit că băteau muzeele cît e ziulica de lungă atunci cînd erau juniori.
Veţi spune că nici nu e nevoie, fiindcă poţi juca fotbal foarte bine fără să îţi clăteşti ochii cu icoane pictate pe lemn ori cu scupturile lui Giacometti. Talentul e talent şi nu primeşte viză de trecere de la cultura generală, oricum o chestie cu care se dădeau mari oamenii pe timpuri. Posibil să fie aşa. Dar ideea este că nu strică să vezi şi altceva înaintea unui meci, fie el şi un amical cu Turcia, decît magazinele de firmă din mall. Altceva decît un film la care mergi ca “să te rîzi”. Mi se pare că în viaţă, inclusiv în viaţa de fotbalist, e bine să faci de toate. Îndrăznesc să spun că excesul de muzeee şi de spectacole poate fi la fel de dăunător ca eternizarea individului între Desigual, Zara şi Peek and Cloppenburg. N-aş pune totuşi în rîndul experienţelor necesare manelele, modellingul şi dopingul.
Răducioiu s-a inspirat probabil din experienţele trăite în tinereţea de jucător la Dinamo cu Mircea Lucescu antrenor. Cu ani în urmă, am asistat întîmplător la una dintre escapadele culturale ale dinamoviştilor conduşi de Lucescu. Era o piesă de teatru la Bulandra, sala Izvor. Ceva nu foarte greu, nu
