Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitoarea Florina Ilis: „Am vrut să deconstruiesc mitul poetului naţional“

Publicat in Adevarul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

La 163 de ani de la naşterea poetului naţional, scriitoarea Florina Ilis i-a dedicat lui Mihai Eminescu romanul „Vieţile paralele.

Viaţa, boala şi moartea poetului Mihai Eminescu continuă să dea naştere la dispute, la întrebări fără răspuns şi la nenumărate teorii ale conspiraţiei, chiar şi după 163 de ani de la naşterea acestuia. Poetul a fost un geniu? A fost nebun? A fost asasinat? Într-un amplu efort de documentare, scriitoarea Florina Ilis, în vârstă de 44 de ani, cunoscută pentru romanul „Cruciada copiilor“, încearcă să răspundă la toate aceste întrebări în noul volum „Vieţile paralele“, editat de Cartea Românească. În romanul care reconstituie ultimii ani din viaţa lui Mihai Eminescu, apar personaje celebre din a doua jumătate a secolului nouăsprezece, printre care Titu Maiorescu, Veronica Micle, I.L. Caragiale şi George Călinescu.

Autoarea Florina Ilis ficţionalizează multe episoade, într-un stil fluid, în care dialogurile sunt narate. Multe relatări referitoare la Eminescu sau la alte personaje sunt prezentate ca rapoarte sau note informative dintr-un dosar de Securitate. Autoarea recunoaşte că şi-a imaginat faptele cuprinse în acest dosar de Securitate, ca şi episoadele dintre Veronica Micle şi Eminescu. Despre acest volum, criticul Alex Ştefănescu spune că „este şi biografie, şi roman, şi istorie literară, şi ficţiune“.

De ce ati intitulat romanul Vieţile paralele? Şi de ce acesta debutează la 28 iunie 1883?

Fără îndoială, nu este un titlu prea atrăgător. Este însă un titlu care se explică prin faptul că am scris această carte cu gândul la opera Vieţi paralele de Plutarch. Se ştie că Plutarch s-a născut în Cheroneea, în Beoţia, aproximativ în anul 46 după Cristos. Deşi născut în Grecia, a ajuns să cunoască îndeaproape şi viaţa romană fiindcă a făcut mai multe călătorii la Roma, prilej cu care s-a remarcat în cele mai înalte cercuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 23 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 53 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 43 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 3 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°