Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curaj!

Publicat in Adevarul, marți 13 noiembrie 2012 ·

Fiţi sinceri: câţi dintre cei pe care îi ştiţi ar rezista în numele adevărului dincolo de prima fractură de mandibulă?

Mă aflu, stimaţi cititori, tocmai la Sighetu Marmaţiei. Teoretic, am venit aici pentru Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Într-o documentare, aşadar. Desigur, nu e chiar aşa: sunt la aceste sute de kilometri de casă în interes mai degrabă interior. Caut un punct de sprijin cu care nu o să răstorn lumea, şi nici nu o să o îndrept. Aş putea să fiu patetic şi să scriu din nou că orice român ar trebui să ajungă măcar o dată în viaţă aici, aşa cum trebuie să ajungă musulmanii la Mecca. Memoria, însă, nu e obligatorie. Putem trăi şi fără să ştim, şi fără să ne pese, la fel ca acum. Poate că vă oboseşte trecutul, poate că găsiţi şi aici o industrie, secolul nou e în stare să birocratizeze şi anarhia!, dar trebuie să ştiţi că, undeva în nordul extrem, la capătul tuturor busolelor, Memorialul există şi că vă poate ajuta, dacă nu întrema. Miza e mult mai durabilă decât anticomunismul, e mai mult aici chiar şi decât „memoria ca justiţie": acesta este un muzeu-eseu despre natura umană. Şi vi se va spune dintru bun început: veţi întâlni limitele de jos, dar şi pe cele de sus, ale omului. Animale şi sfinţi, ca la clasici, ba chiar mai dureros decât în ficţiune. Desigur, Sighetu este departe, dar nici Santiago de Compostela nu a fost vreodată aproape pentru niciun pelerin, iar anticii ştiau chiar şi că nu oricine poate să ajungă la Corint.

În curtea Memorialului, în „spaţiul de reculegere şi rugăciune", câteva perechi de adolescenţi nu se reculeg şi nici nu se roagă. Fumează tutun. Îi ascult pe furiş: vorbesc de ale lor, au chiar un ciudat apetit pentru compromis şi, tulburător, nu prezintă simptomele unei anxietăţi a devenirii. Nu e revoltător, adolescenţii noştri erau paşnici, vor face dragoste, nu război, aşa e epoca: astă-var

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 23 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 55 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum o ora
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°