În galeria octogenarilor care ilustrează superlativ sintagma oameni care mai sunt, - într-o societate străină păgubitor de salutul recunoştiinţei, cucerită primejdios, în schimb, de triumful ipochimenilor iviţi peste noapte, născuţi din jocul aproape mistic al nasturilor la Alba - Neagra pe tarabele bălciurilor,
veniţi să decoreze strident, agresiv, obraznic, un peisaj ţinând de pestilenţa mahalalei care s-a lăţit insolentă de la un capăt la altul al unei ţări a deşertăciunii victorioase, – o galerie din ce în ce mai săracă, un loc de asemenea nemeritat ignorat şi mai ales de o administraţie fudulă în neştiinţa ei enciclopedică, loc izolat şi prin lipsa solidarităţii colegiale, şi ea victimă şi tributară principiului ,,să moară şi vecinul, nu numai capra lui”, un loc, repet, ce îi revine cu asupra de măsură, îl ocupă un fiu de ţăran din Viişoara Teleormanului.
Atât de săraci erau părinţii lui încât a fost dat de suflet fratelui tatălui său pentru şansa unei nădăjduite şcoli pe care o merita cu prisosinţă, cum spuneau dascălii lui de ţară.
– „Veneam în vacanţe cu foaie de drum soldăţească de la secţia militară a medicinii din Bucureşti până în târgul Zimnicei şi de acolo pe jos, până la Viişoara, douăzeci de kilometri, fiindcă bani de autobuzul visat nu mai aveam”. Iată copilăria şi adolescenţa şi tinereţea acestui înfiat în familie, pentru ca măcar unul din copii să ajungă cu carte.
Generalul cu patru stele, de azi, pe merite unanim recunoscute ştiinţific, chirurgul care a operat şi cu fratele lui Barnard, profesorul universitar doctor docent Vasile Cândea, semnatar al atâtor sute de pagini de cursuri de chirurgie cardiacă şi al atâtor studii şi cărţi ale căror titluri împreunate fac singure o carte de cinzeci de pagini(!), întemeietor al clinicii de cardiologie în universul spitalului şi medicinii militare, apoi Director al Institutului de bo
