Dificultatea cu care Partidul Naţional Liberal şi preşedintele acestuia, dl. Crin Antonescu, au izbutit să găsească un înlocuitor pentru dl. Relu Fenechiu la şefia Ministerului Transporturilor, a adus din nou în prim-plan dezbaterea referitoare nu neapărat la ponderea, cât mai curând la calitatea participării la guvernare a respectivei formaţiuni politice.
Către sfârşitul săptămânii trecute s-a aflat că, în sfârşit, unii lideri proeminenţi ai partidului, chiar dintre cei apropiaţi domnului Antonescu, au formulat îngrijorări serioase legate nu atât de faptul că în cadrul USL, PNL nu deţine nicidecum visatul rol de primadonă, că nici măcar nu ar fi considerat egalul PSD, că a trebuit să facă prea multe compromisuri, că a cedat o felie prea mare de tort, că în răstimpul scurs de la preluarea guvernării a pierdut din importanţă, ci despre felul în care îşi îndeplinesc misiunea cei trimişi de partid să îl reprezinte în structurile Executivului. Se pare chiar că preşedintele partidului ar fi dispus să procedeze la o analiză a activităţii miniştrilor PNL şi să îi propună remanieri prim-ministrului, acolo unde s-ar ajunge la concluzia că s-ar impune o astfel de decizie. Asta, cu toate că în week-end, premierul Ponta a declarat că ar fi mulţumit de miniştrii Cabinetului său. Oare chiar aşa să fie?
Faptul că dl. Antonescu s-ar arăta dispus la schimbări e de apreciat, cu atât mai mult cu cât, la 15 luni de la preluarea puterii şi la mai bine de opt luni de la “inaugurarea” celui de-al doilea guvern Ponta, sunt numeroase indiciile că ceva nu merge, că în pofida succeselor clamate şi a creşterii economice mereu afirmate, rezultatele sunt departe de a fi cele scontate şi încă şi mai îndepărtate de promisiunile din campania electorală. Că, deşi Executivul a fost scutit de tensiuni sociale majore, nemulţumirile şi dezamăgirile electoratului sunt destul de consistente şi
