Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Şumi, invincibil şi după testul 'Grigoraş'! Pandurii - Astra 1-2

Publicat in Pro Sport, luni 26 septembrie 2011 ·

Din trei ocazii, Astra a reuşit să puncteze de două ori şi a devenit prima echipă care învinge la Tg. Jiu. Şumudică a întristat Pandurii. Deşi nu a jucat senzaţional, Astra a câştigat cu 2-1 la Tg. Jiu şi urcă vertiginos în clasament.

Astra a părut mai determinată ca niciodată să întrerupă seria perfectă a gorjenilor de pe teren propriu şi a început tare jocul. La prima fază de poartă, apărarea Pandurilor i-a pierdut în careu pe Seto şi Fatai, iar ultimul a deschis scorul. Dornici să nu rateze şansa de a urca pe locul doi, gorjenii au ripostat imediat şi presiunea sufocantă s-a încheiat cu golul egalizator al lui Lemnaru. Spiritele s-au încins şi au început să trosnească din nou şi oasele, Chiricheş fiind luat şi el cu salvarea de pe teren, la doar o săptămână după drama lui Băcilă.

"Pedepsiţi" pe final

Gorjenii au continuat să fie vioara întâi şi după pauză, însă cei care aveau să zâmbească la final au fost tot oaspeţii, extrem de eficienţi aseară. Bruno Miguel a speculat din nou o inexactitate a defensivei gorjene şi a adus tristeţea pe "Municipal".

PANDURII: Mingote - Rusu, Viera, Chiricheş, Cardoso - Voiculeţ, Pintilii, Nistor - Vranjes, Lemnaru, Stromajer

Rezerve: Lazar, Pleaşcă, Al. Vlad, Maxim, C. Cristea, Al. Grigoraş, Batin

ASTRA: Lung - B. Miguel, Goian, Găman, Morais - Seto, N'Doye - Strătilă, Udoji, Băjenaru - Fatai

Rezerve: Lungu, Măţel, Mihalache, C. Matei, Ţigănaşu, Stan, Miranda

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT

Din trei ocazii, Astra a reuşit să puncteze de două ori şi a devenit prima echipă care învinge la Tg. Jiu. Şumudică a întristat Pandurii. Deşi nu a jucat senzaţional, Astra a câştigat cu 2-1 la Tg. Jiu şi urcă vertiginos în clasament.

Astra a părut mai determinată ca niciodată să întrerupă seria perfectă a gorjenilor de pe teren propriu şi a începu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmant! Încă 232 de cazuri de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Adevarul acum o ora
Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 7.537, după ce miercuri, 27 mai, au fost confirmate alte 232 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, în urma procesării a 1.663 de probe. Pe parcursul zilei de astăzi, şase pacienţi au pierd

APEL. Ursula von der Leyen: UE este într-un moment decisiv şi are nevoie de soluţii comunitare

Gandul acum o ora
Uniunea Europeană este într-un moment decisiv şi necesită un efort colectiv, a afirmat, miercuri după-amiază, preşedintele Comisiei Europene, anunţând un buget multianual de 1.100 de miliarde de euro şi fondul de relansare de 750 de miliarde de euro

DECIZIE. Guvernul prelungește valabilitatea cursurilor pentru obţinerea permisului auto

Gandul acum o ora
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre care prevede prelungirea valabilităţii cursurilor pentru obţinerea permisului auto cu echivalentul perioadei în care a acţionat starea de urgenţă şi de asediu. „Valabilitatea cursului de pregătire teoretică ş

Generalul Ionel Sorin Bălan, noul director al STS

Amos News acum o ora
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat numirea generalului-maior Ionel-Sorin Bălan în funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în urma unei propuneri făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Administraţiei

Cum se încheie mediile în semestrul II? Noi precizări ale Ministerului Educației

Ziarul de Iasi acum o ora
Ministerul Educației explică într-o postare pe Facebook cum se vor încheia mediile în acest an școlar, precizând că în situațiile elevul nu are nicio notă în semestrul al doilea și nici nu i se poate valorifica activitatea online, media va fi cea de

Cod galben de inundații pe râuri din Iași, până la miezul nopții

Jurnalul acum o ora
Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă pentru râuri din judeţul Iași. Până la miezul nopţii sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagăr

Bianca Drăguşanu îşi face un nou implant după ce a fost părăsită de Alex Bodi. "Ceva ieşit din comun!"

Romania TV acum 26 minute
Bianca Drăgușanu este pusă pe schimbări majore după ce Alex Bodi a părăsit-o şi și-a confirmat relația cu Daria, o bombă-sexy originară din Rusia.

Tăriceanu, amendat de CNCD pentru că l-a făcut „„Führer” pe Iohannis

HotNews acum 6 ore
​Călin Popescu Tăriceanu a fost amendat cu 2.000 de lei ce către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru l-a comparat cu Hitler pe președintele Klaus Iohannis. „Afirmațiile domnului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, din da

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu prevederile legale referitoare la carantina

Ziare.com acum o ora
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu prevederile legale referitoare la carantina, apreciind ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale, in masura in care permit dispunerea unor masuri de restrangere a exercitiului libe

Liviu Dragnea a pierdut procesul intentat în 2018 Uniunii Europene

Amos News acum 3 ore
Încă un proces pierdut de Liviu Dragnea, de această dată la Tribunalul UE. El a dat în judecat Comisia Europeană, contestând indirect raportul OLAF care a dus la deschiderea dosarului Tel Drum Liviu Dragnea a pierdut procesul intentat în 2018 Uniuni

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

12°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

9°/16°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

10°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°

Editoriale