Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O stea pentru doamna comediei româneşti

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez (82 de ani), una dintre figurile legendare ale comediei româneşti, va primi duminică o stea pe Walk of Fame - Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră.

Tamara Buciuceanu-Botez se alătură astfel unor mari personalităţi ale teatrului şi filmului românesc care au primit o stea pe Aleea Celebrităţilor: Radu Beligan, Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu şi Amza Pellea (postum).Din toamnă, Tamara Buciuceanu-Botez va putea fi văzută la Teatrul Bulandra, în spectacolele „Mamouret" şi „Însemnările unui necunoscut", potrivit Mediafax. Doamna comediei româneşti, aşa cum a fost numită Tamara Buciuceanu, are o carieră de 56 de ani în teatru şi film.

Născută pe 10 august 1929, la Tighina (Republica Moldova), Tamara Buciuceanu-Botez a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1952. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii". A avut roluri importante în teatru, în piese precum „Coana Chiriţa", „Romeo şi Julieta la început de noiembrie", „Scaunele", „Cumetrele", „Doctor fără voie", „Nepotul" şi „Titanic Vals". Aleea Walk of Fame, situată în Piaţa Timpului din centrul Bucureştiului, este dedicată valorilor artistice ale teatrului şi filmului românesc. Proiectul este iniţiat şi organizat de Teatrul Metropolis şi de centrul comercial Cocor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PMP l-a desemnat în cursa pentru prezidențiale pe Theodor Paleologu

Ziua Constanta acum o ora
Theodor Paleologu este candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) la alegerile prezidenţiale din noiembrie, acesta fiind votat în unanimitate, duminică, de către membrii Colegiului Naţional al partidului, la propunerea preşedintelui de onoare al

G4Media: Mircea Diaconu își va anunța duminică intenția de candida ca independent la președinție / El ar urma să fie susținut de Pro România și ALDE - surse

HotNews acum 5 ore
Fostul europarlamentar Mircea Diaconu ar urma să-și anunțe, astăzi, la ora 16.00, pe treptele Ateneului Român, intenția de a candida ca independent la președinția României, însă surse politice au declarat pentru G4Media că ar urma să fie susținut de

Hunedoara: Adolescent acuzat că și-a violat sora în vârstă de 10 ani, reținut de poliție

HotNews acum 2 ore
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Vulcan, județul Hunedoara, a fost reținut, duminică, fiind acuzat că și-a violat sora în vârstă de 10 ani. Mama celor doi a fost cea care a descoperit faptele și a sunat la 112, transmite Mediafax. Potrivit unu

Și-a înjunghiat iubita, apoi a vrut să se sinucidă

Realitatea acum 4 ore
Un bărbat din Lazu și-a înjunghiat concubina și apoi s-a rănit, cu un cuțit.

Traian Băsescu declară că se va retrage din PMP la sfârşitul anului

HotNews acum o ora
Preşedintele de onoare al Partidului Mişcarea Populară, europarlamentarul Traian Băsescu, declară că implicarea sa în tranziţia către un "nou" PMP se va încheia la sfârşitul anului, odată cu votul pe care îl va da în favoarea candidatului formaţiuni

Cod portocaliu de ploi si grindina in trei judete. Alte opt judete sunt sub cod galben

Ziua News acum 44 minute
Meteorologii au emis, duminica, o serie de avertizari nowcasting de vreme severa.

​Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi, după ce GPS-ul i-a dus pe un traseu nemarcat

HotNews acum 51 minute
Salvamontiști din Bușteni intervin, duminică, pentru salvarea a doi turiști americani care au rămas blocați într-o zonă dificilă din Munții Bucegi după ce GPS-ul folosit pe telefon i-ar fi direcționat pe un traseu nemarcat, transmite Mediafax. Potri

Franţa: 22 de migranţi au fost salvaţi în Canalul Mânecii

Jurnalul acum 59 minute
Douăzeci şi doi de migranţi care încercau să ajungă în Marea Britanie la bordul unei ambarcaţiuni au fost salvaţi sâmbătă noaptea în Canalul Mânecii, în dreptul oraşului francez Dunkerque, transmite AFP. Prefectura maritimă a Canalului Mânecii şi M

Iaşi: Barna şi Chichirău neagă faptul că ar fi în conflict

Jurnalul acum 59 minute
Preşedinta filialei ieşene a USR, deputata Cosette Chichirău, şi liderul formaţiunii politice, Dan Barna, au negat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că s-ar afla într-un conflict declanşat din cauza alegerilor interne.

Ministerul Sănătăţii, măsuri pentru creşterea gradului de vaccinare, cu bani de la UE. Ce fonduri au fost alocate

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat, duminică, 25 august, că va obţine în următorii trei ani, fonduri de la Uniunea Europeană în valoare de aproximativ 22 de milioane de lei, pentru un proiect menit să implementeze mai multe măsuri care vizează creşterea

Vremea

București
acum

34°
dum.

25°/34°
lun.

23°/34°
mar.

22°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

33°
dum.

23°/33°
lun.

19°/32°
mar.

16°/33°
mie.

17°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

22°/29°
lun.

20°/32°
mar.

19°/32°
mie.

17°/30°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

17°/31°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

24°/32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°

Editoriale