•Vor fi scoase la vanzare sase societati, pretul total de pornire depasind 36 miliarde lei
Pentru luna august a acestui an, Directia Teritoriala Iasi a Fondului Proprietatii de Stat are programate sase licitatii, dintre care jumatate pentru pachete majoritare de actiuni. Valoarea celor sase societati scoase la vanzare se ridica la peste 36 de miliarde lei, dintre care ponderea cea mai importanta o va detine Moldoplast, cu ceva mai mult de 24 de miliarde lei. Aici, statul mai detine 39,995% dintre actiuni, printre actionari mai numarandu-se SIF, cu 35,670%, PPM, cu 24,330% si managerul societatii - 0,0005%. Valoarea nominala a unei actiuni este de 25.000 de lei, pretul de pornire al licitatiei fiind de 50.000 de lei pentru fiecare dintre cele 488.140 de actiuni. Obiectul principal al societatii este prelucrarea materialelor plastice, capitalul social ridicandu-se la 30,5 miliarde lei. La Moldoplast, Fondul Proprietatii de Stat isi va mentine o actiune nominativa de control, licitatia fiind programata pentru data de 29 august, de la ora 10.
A doua societate ca marime, ce va fi scoasa la vanzare in luna august, este Scala Grup, la care FPS detine 99,9733% dintre actiuni. La licitatia din 18 august, pretul de pornire va fi de 8,9 miliarde lei. La Scala Grup, pretul de vanzare depaseste de patru ori valoarea nominala a unei actiuni.
Urmeaza Fruleg SA Hirlau, la care FPS va incerca sa vanda 73,219% dintre actiuni. Pretul de vanzare a fost fixat la doua miliarde lei, iar licitatia programata pentru data de 22 august, de la ora10. La celelalte trei societati, MC 215 Menaj, Roconta Grup si ITA SA, FPS detine pachete mai mici de actiuni. La Roconta Grup, pentru 32,21% dintre actiuni a fost fixat un pret de 712,6 milioane de lei, licitatia fiind programata pe 16 august. La ITA, pe 29 august, pentru 3,32% dintre actiuni se va pleca de la 250 de mi