Dosarul de Securitate al laureatei cu Nobel, început în 1983, ilustrează felul atroce în care scriitoarea era urmărită şi discreditată prin toate mijloacele. Operaţiunea cu nume de cod „Cristina“ a inclus şi desenarea cu pix roşu a unei scheme a apartamentului din Timişoara al Hertei Müller.
În urma presiunilor Securităţii, Herta Müller, autoarea unor romane precum „Regele se înclină şi ucide" şi „Leagănul respiraţiei", a părăsit ţara în 1987.
Mai citeşte şi:
Sub presiunea Securităţii
Oskar Pastior, „vinovatul fără vină“
Şeful securiştilor care au urmărit-o pe Herta Muller: „Are o psihoză. Fabulează mult!”
Dosarul de urmărire al acesteia - intitulat operaţiunea „Cristina" şi aflat în prezent în arhivele CNSAS - arată însă că securiştii au continuat şirul de urmăriri chiar şi după plecarea ei în Republica Federală Germană.
În dosarul deschis la 8 martie 1983 există un mixaj de documente care concretizează felul în care funcţiona mecanismul supravegherii comuniste: note informative, analize, planuri de măsuri, telexuri, fotografii codate şi „note de relaţie", prin care Securitatea aproba citirea corespondeţei Hertei Müller (de cele mai multe ori scrisorile fiind de la apropiaţii scriitoarei din străinătate) şi apoi repunerea scrisorilor „în circuit".
Sistemul de propuneri şi dispuneri al Securităţii merge de la cel mai mic pion implicat în urmărire, ofiţerul responsabil de caz, Ion Beleţescu, şi ajunge până la şeful Securităţii, colonelul Ion Cristescu.
Colaje de fotografii
Primele propuneri ale luării de măsuri asupra scriitoarei născute în 1953, la Niţkidorf, sunt înregistrate la un an după publicarea volumului său de debut, „Ţinuturi joase"/ „Niederungen", judecat a fi „ostil" regimului.
La 17 martie 1983, ofiţerul Beleţescu propune termene-limită pentru: „studierea posibilităţi
