Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXPERIMENT. Inspector şcolar pentru o zi: liderilor elevilor din ţară va conduce învăţământul clujean

Publicat in Adevarul, luni 1 aprilie 2013 ·

Clujeanca Iulia Miron (17 ani), noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, va ocupa, preţ de o zi, în cadrul proiectului „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“, fotoliul de inspector şcolar general, adică va conduce învăţământul clujean miercuri, 3 aprilie. Deşi azi e 1 Aprilie, ideea nu este o glumă, ci este una din activităţile cuprinse în cadrul proiectul „Săptămâna Altfel“, proiect al Ministerului Educaţiei.

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, profesorul Valentin Cuibus, va fi înlocuit pentru o zi de Iulia Miron, preşedinte CJE Cluj (Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai din Cluj), inspectorul şcolar general adjunct Mariana Pop îi va ceda locul lui Gabriel Varva - vicepreşedinte CJE Cluj (Colegiul Naţional George Bariţiu), iar inspectorul şcolar general adjunct Peter Tunde - lui Andacs Zsolt, preşedintele Consiliului Maghiar al Elevilor Cluj (Liceul Teoretic Bathory Istvan).

Însă, aceştia vor rămâne în apropierea tinerilor „şefi“ pentru a-i ghida şi a-i familiariza cu instituţia şi activităţile zilnice ale acestora.

„La ora 8.00 dimineaţa o să mergem la sediul Inspectoratului Şcolar şi vom avea un program plin. Vom participa la festivităţi ale unor olimpiade naţionale şi la deschiderea unui târg educativ al Expo Transilvania. Sunt încântată de ziua de 3 aprilie“, spune Iulia Miron, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor din România.

Tinerii inspectori pentru o zi vor participa la premierea câştigătorilor de la Olimpiadelor Naţionale de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII şi Coregrafie pentru clasele VII-XII, dar vor participa şi la deschiderea unui eveniment expoziţional cu oferte educaţionale.

Proiectul „Inspectori Şcolari Generali pentru o zi“ este o iniţiativă a Inspectoratului Şcolar Cluj şi a Consiliului Judeţean al Elevilor Cluj, care se desfăşoară pentru a doua oară.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Treizeci şi nouă de cadavre găsite în Essex, într-un camion provenind din Bulgaria; şoferul originar din Irlanda, acuzat de crimă, reţinut

News.ro acum 17 minute
Treizeci şi nouă de cadavre au fost descoperite într-un camion, în noaptea de marţi spre miercuri la Grays, în Essex, în apropiere de Tamisa, la 25 de kilometri est de Londra, iar şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani originar din Irlanda de Nord

CFR Călători Cum va influența trecerea la ora de iarnă, mersul trenurilor

Ziua Constanta acum 13 minute
CFR Călători informează că începând din 27 octombrie 2019, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM. În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, t

Victor Ponta Pro România nu va vota guvernul PNL

Ziua Constanta acum 2 ore
Miercuri, Victor Ponta a anunțat că Pro România nu va vota învestirea Guvernului PNL, scrie Agepres. "Nu era nicio surpriză faptul că noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru învestirea Guvernului PNL. Nu cred că era o surpriză nici pentru d

George Buhnici pleacă de la Pro TV după 15 ani: prima declaraţie

Adevarul acum 27 minute
George Buhnici încheie după 15 ani colaborarea cu postul Pro TV. Sâmbătă, 26 octombrie, el va prezenta ultima ediţie a emisiunii „iLikeIT“, care va continua însă cu un alt prezentator.

Fermierii europeni afectati de pesta porcina vor primi sprijin de 50 milioane de euro de la Uniunea Europeana

Ziua News acum 12 minute
Parlamentul European a votat, miercuri, bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020, care cuprinde 50 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor europeni afectaţi de pesta porcină africană, potrivit unui comunicat emis de europarlamentarul PNL

Statul scoate din buzunar 63 de lei pentru fiecare pasager TAROM

Jurnalul acum 15 minute
Statul scoate din buzunar 63 de lei pentru fiecare pasager transportat de TAROM. Și sunt aproape 3 milioane de oameni care zboară anual cu avioanele companiei de stat. Astfel se traduc pierderile operatorului aerian național. Numărul călătorilor a c

UPDATE: Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, citat astăzi pentru prima dată la Parchet în dosarul Colectiv, la aproape 4 ani de la tragedie. El nu s-a prezentat "din motive personale"

HotNews acum 2 ore
​Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu a fost citat miercuri la audieri la Parchetul General, fiind chemat pentru prima dată să dea explicații privind intervenția din seara incendiului din clubul Colectiv, la aproape patru ani de la tragedi

TAROM: Nici DNA si nici DIICOT nu au fost la sediul companiei

Ziua News acum 23 minute
Sediul companiei de stat TAROM nu a fost vizitat, miercuri, nici de reprezentanti ai Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si nici ai DIICOT, existand o singura solicitare venita din partea DNA, trimisa in luna august, fara legatura cu cazul fostei

Candidatul la presedintie Theodor Paleologu lanseaza ideea revenirii la monarhie - surse

Ziua News acum 33 minute
Theodor Paleologu lanseaza in programul sau ideea ca Romania sa revina la monarhie. In documentul obtinut de MEDIAFAX, prezidentiabilului PMP se bazeaza pe trei piloni: "Educatie", "Performanta", precum si "Siguranta si respect".

NOU SCANDAL ÎN EDUCAŢIE. Liviu Pop: “Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor, din 2011″. Ecaterina Andronescu reacţionează

Vremea Noua acum 2 ore
Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor, din 2011, a declarat fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, la Digi24. Pop a vorbit despre şpăgile indirecte şi directe care se dau şi de care ştiu şi DNA, şi preşedintele, precum şi despre faptu

Vremea

București
acum

22°
mie.

18°/22°
joi

16°/23°
vin.

15°/23°
sâm.

15°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/13°
joi

12°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

11°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/24°
sâm.

13°/24°

Editoriale