Foto: Thinkstock Hepatita provocată de virusurile B şi C înseamnă o veritabilă pacoste năvălită pe capul lumii moderne. Sunt infectaţi cu virusuri ce atacă ficatul milioane de oameni de pe întinsul planetei. Partea negativă constă şi în faptul că virusurile hepatice B şi C sunt şirete, subminează organismul pe tăcute, îl ruinează fără să dea semne clare şi şubrezirea lui se întinde pe 10-25 de ani.

Virusurile hepatice B şi C sunt primejdioase şi iarăşi primejdioase. Virusul C pare că se tratează mai uşor, dar nu s-a găsit vaccinul împotriva lui, iar perioada de atac se întinde pe 20-25 de ani. Virusul B se tratează mai greu, perioada de atac e mai scurtă, de 10-15 ani, însă vaccinul e eficient. După ce prin anii 1994-1995 s-a introdus obligatoriu vaccinul anti-B la toţi nou-născuţii, incidenţa infecţiei cu virusul B a scăzut în România de la 12%-13% la 7,5%-8%. Profesorul Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, explică infecţia cu virus hepatic B.

Virusul B nu moare prin fierbere, el moare la 120 de grade. Circa 60% dintre infecţiile cu B se vindecă fără tratament specific. Apariţia hepatitei B în faza acută se observă prin îngălbenirea ochilor, urină închisă la culoare spre tenta berii, prin greaţă, vărsături, lipsă de poftă de mâncare, oboseală, chef de somn, stare de disconfort. Transaminazele sunt crescute şi trebuie făcute şi alte teste. Dacă se depistează virusul B, se trece la tratament cu interferon (din clasa citostaticelor, fără să fie vorba despre cancer) şi cu lamivudină (un antiviral împrumutat din terapiile împotriva HIV).

Circa 40% rămân infectaţi cu B. După şase luni, prin tratament, bolnavii s-au vindecat dacă în sânge au anticorpi HBS. Dacă în analize nu se găsesc anticorpi HBS, bolnavul rămâne cu antigenul HBS care spune că virusul B e prezent, dar nu spune dacă e activ şi dacă se înmulţeşte sau doarme.