Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bookfest. Portret al lui Nichita Stănescu, în "Convorbirile cu Alex Ştefănescu"

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Pe 1 iunie, ora 14.00, la Salonul Internaşional de Carte Bookfest, la standul Editurii ALL de la pavilionul C1 de la Romexpo, va fi lansată cartea "Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic". Adevărul.ro vă prezintă un fragment exclusiv din acest volum, în care criticul literar povesteşte episoade inedite cu Nichita Stănescu, cel care a spus că "poezia este altceva".

Într-o carieră literară de cincizeci de ani, criticul Alex. Ştefănescu a scris despre câteva mii de autori. I-a portretizat, le-a analizat opera, le-a povestit viaţa. Dar cine este Alex. Ştefănescu? De ce s-a dedicat criticii şi istoriei literare? Cu ce se ocupă în afară de literatură? Pe cine a iubit? Ce prieteni are? Care sunt adversarii săi? La aceste întrebări şi la multe altele a obţinut răspunsuri Ioana Revnic, în volumul "Convorbiri cu Alex Ştefămescu. Ioana Revnic".

Alături de Alex. Ştefanescu şi Ioana Revnic, vor fi invitaţi la lansarea cărţii de la Bookfest, criticii Dan C. Mihailescu şi Daniel Cristea-Enache, alături de academicianul Mihai Cimpoi şi publicistul Grigore Cartianu.

DESPRE NICHITA STĂNESCU. FRAGMENT CARTE

"− Care sunt primele tale amintiri cu Nichita Stănescu?

− Nichita Stănescu a venit de câteva ori la Constanţa (invitat fie de revista Tomis, unde lucram eu în anii '70, fie de Biblioteca Judeţeană) la întâlniri cu publicul. O dată a venit şi la mine acasă, creând o seară de neuitat.

Era în 1973. Prietenul nr. 1 de atunci al lui Nichita Stănescu era Gheorghe Tomozei (poet livresc, de o desuetudine intenţionată, publicist rafinat, biograf al lui Nicolae Labiş). Gheorghe Tomozei, brunet, cu părul inelat, avea trăsături fine şi se îmbrăca întodeauna elegant, în cămăşi de mătase şi costume din stofe care păreau fluide. Nichita Stănescu îl poreclise „prinţul Tom”. Gurile rele spuneau că prinţul Tom exploatează în interesul lui gloria altora (întâi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 7 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°