Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronii români s-au supărat pe Marriott pentru că i-a taxat de două ori pe aceeaşi cameră

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 iulie 2008 ·

O greşeală a angajaţilor de la Hotelul JW Marriott a declanşat protestul reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR). Sursa: Cosmin Marinescu

Aceştia sunt decişi să renunţe la colaborarea cu hotelul şi să-şi organizeze evenimentele în altă parte.

Conflictul a izbucnit după ce UNPR a organizat, în perioada 19-21 iunie, la Marriott, un congres în domeniul construcţiilor, la care au fost invitaţi peste 40 de reprezentanţi ai European Builders Confederation (EBC) - Confederaţia Europeană a Constructorilor. UNPR acuză Marriott de faptul că evenimentul a fost eclipsat de gafele angajaţilor şi a culminat cu o dublă facturare, atât pentru UNPR, cât şi pentru reprezentanţii EBC. „Invitaţii străini au fost puşi în situaţia de a-şi achita serviciile de cazare, deşi hotelul avea un contract pentru plata acestora cu UNPR“, se arată într-un comunicat emis de UNPR.

Directorul hotelului şi-a cerut scuze

Conducerea Marriott îşi asumă greşeala şi spune că, într-adevăr, s-au efectuat două facturi pe numele Lordului Croft - atât pe contul UNPR, cât şi pe contul EBC. „Pe data de 24 iunie am fost sesizaţi de UNPR de dubla facturare, iar în aceeaşi zi au fost începute procedurile de returnare a banilor (autorizaţii de refund etc.)“, a afirmat Dina Litzica, PR & Marketing Manager al JW Marriott.

Potrivit acesteia, directorul hotelului, Kurt Strohmayer, a trimis pe 26 iunie o scrisoare de scuze către Lordul Croft, asigurându-l încă o dată că este vorba de o eroare umană neintenţionată.

„Considerăm că brandul Marriott, cunoscut pentru serviciile de înaltă calitate, a avut de suferit ca urmare a lipsei de organizare şi de profesionalism a unora dintre angajaţii săi. Din păcate, UNPR a suferit grave prejudicii de imagine la nivel european din cauza acestui incident, fapt care a determinat decizia n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Ministrul Apărării: Suntem pe un trend bun, în mare / Trebuie să ajungem la această ţintă cu 3,5% din PIB la Apărare

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri seară, că, în urma celor mai recente estimări ale Institutului Naţional de Prognoză, ”suntem pe un trend bun” în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru Apărare, dar a apreciat că

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 6 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°