Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parchetul General: Ofiţerii serviciilor de informaţii nu au desfăşurat niciun fel de activităţi de urmărire penală

Publicat in Mediafax, miercuri 25 ianuarie 2017 ·

Într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX în contextul "dezbaterilor în spaţiul public cu privire la prevederile Protocolului dintre Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii", Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că încheierea unui protocol de cooperare a fost justificată de cadrul legal în vigoare la data respectivă, potrivit căruia implementarea măsurilor de supraveghere tehnică se realiza prin intermediul Serviciului Român de Informaţ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR discută miercuri sesizarea cu privire la legea ce vizează amânarea ratelor, dar şi prelungirea mandatelor aleşilor locali

Adevarul acum o ora
Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea PNL cu privire la legea pentru aprobarea OUG 37/2020, care vizează amânarea ratelor. De asemenea, se discută sesizarea referitoare la Legea privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţi

Peste 60 de state au promis donaţii de 3,4 miliarde de dolari pentru refugiaţii din Venezuela, pe fondul pandemiei

Adevarul acum o ora
Peste 60 de state donatoare au promis ajutoare de urgenţă de circa 3,4 miliarde de dolari pentru 5 milioane de refugiaţi din Venezuela care au fugit în alte ţări din America Latină pentru a scăpa de criza economică declanşată sub regimul preşedintel

Horoscop zilnic DRAGOSTE pentru azi, MIERCURI 27 MAI 2020. Iesi in evidenta!

Romania TV acum 55 minute
Iata horoscopul zilnic dragoste pentru azi, MIERCURI 27 MAI 2020. Zambesteeee! Luna intra in Leu si iti place sa primesti toata atentia pe care o meriti. Si de ce n-ai primi-o?! Leul vine cu portia lui de maretie si caldura. S-ar putea sa iti fie ma

Italia anunţă că 96% dintre persoanele decedate de coronavirus aveau şi alte boli

Mediafax acum 7 ore
Institutul de Sănătate Publică din Italia anunţă că 96% dintre persoanele decedate de coronavirus aveau şi alte boli Conform datelor Institutului italian de Sănătate Publică, media de vârstă a persoanelor decedate în Italia de coronavirus este de 80

Motiunea simpla impotriva ministrului Marcel Vela a trecut de Senat. Social-democratii i-au cerut demisia

Opinia Timisoarei acum 11 ore
Senatorii au dezbatut si votat marti motiunea simpla depusa de Partidul Social Democrat impotriva ministrului de Interne, Marcel Vela. CITESTE SI: Ii doare-n cot pe proprietari de reabilitare si blocheaza taxa pe paragina in instanta. Cu ziduri scor

Moartea stranie a asistentei de la Botoşani: Tătaru cere reevaluarea cazului

Adevarul acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a cerut să fie reevaluată cauza decesului asistentei din Botoşani, care luni a fost scoasă de pe lista victimelor provocate de COVID-19.

Atentie, vasluieni: mãsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în institutii sau magazine

Vremea Noua acum 8 ore
PRECIZÃRI… Vasluienii care refuzã sã li se ia temperatura la intrarea într-o institutie publicã sau magazine trebuie sã stie cã legea le interzice accesul. Ministerul Sãnãtãtii a transmis ieri cã, în conformitate cu prevederile Ordinului privind ins

Trei femei din Sri Lanka au reclamat că au fost violate în România

Romania Libera acum 7 ore
Trei femei provenite din Sri Lanka, aflate la muncă în județul Vrancea, au reclamat că au fost violate de mai mulți conaționali.

Coronavirus Brazilia: Peste 1.000 de morți în 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Brazilia a înregistrat 1.039 de decese în 24 de ore, a anunțat marți Ministerul Sănătății, un bilanț care depășește 1.000 de victime pentru a patra oară după accelerarea pandemiei săptămâna trecută, relatează AFP. Cea mai mare țară din America Latin

INCENDIU puternic izbucnit la o clădire din Centrul Civic al Capitalei

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, marți seară, la o clădire de pe strada Apolodor din București, mai precis în Centrul Civic al Capitalei. Flăcările au cuprins și vegetația din zonă și există pericolul să se extindă și la alte obiective din apropiere

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

9°/19°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/16°
joi

12°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

8°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

8°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

10°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/19°

Editoriale