Dincolo de grupurile de interese si de strategiile pentru acapararea unor pozitii de forta in perspectiva intrarii fondurilor europene in Romania, mai exista o explicatie pentru ubicuitatea scandalului politic actual: nu exista un contract social autentic. Nici intre cetateni, dar nici intre cei care compun clasa politica romaneasca. Fara un astfel de contract, traim cu totii intr-un fel de stare naturala, in care ne lipsesc regulile si instrumentele de aplicare a regulilor, si ajungem sa depindem de vointa arbitrara a celor care ne conduc. Si care, invariabil, ajung sa doreasca sa impuna seturi noi de reguli in functie de chipul si asemanarea lor. De aceea, nu am avut legi create pentru situatii ipotetice, ci doar pentru a reglementa stari de fapt punctuale, foarte concrete. Dorinta de schimbare a Constitutiei apare, singular, doar atunci cand pozitia politica a unora sau altora este pusa in pericol sau cand se iveste o oportunitate de care trebuie sa se profite. De ce? Pentru ca initial, atunci cand s-a construit Constitutia din 1991, ea a fost croita dupa chipul lui Ion Iliescu si pentru conducerea acestuia. Nu voi intra intr-o teorie a contractului social. Voi spune insa ca un asemenea contract, aplicat la situatia romanilor, reprezinta acel acord general privind regulile fundamentale de functionare, principiile care stau in spatele acestor reguli si institutiile care se ocupa de aplicarea lor. Momentul cel mai potrivit pentru instituirea acestui contract ar fi trebuit sa fie cel in care ne-am indepartat de comunism. Revolutia din 1989 a dat prilejul romanilor sa isi stearga trecutul cu buretele si sa puna in loc o noua regula. Aceasta regula a lipsit insa. Revolutia romana este, si acum, un eveniment neconsumat pana la capat. Nu avem o istorie oficiala clara, care sa fie acceptata de majoritate. Invingatorii formali (cei care ulterior au format primul FSN) a