Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuscenko: „Moscova că încearcă să izoleze Ucraina de Europa“

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Iuscenko, liderul Revoluţiei Portocalii din 2004, continuă să militeze pentru apropierea ţării sale de Uniunea Europeană, cerând Bruxelles-ului să salveze Ucraina de Rusia.

Fostul lider de stat s-a retras din politică după pierderea alegerilor prezidenţiale din 2010, dar nu a renunţat la visul său de a apropia fosta provincie sovietică de UE şi NATO, înfiinţând un ONG care susţine integrarea în structurile euro-atlantice.

Victor Iuscenko şi-a riscat viaţa pentru un stat ucrainian liber, după ce a fost otrăvit în campania electorală din 2004, în timpul unei cine oficiale în Viena. Cu toate acestea, el nu a renunţat la visul prezidenţial, deşi otrava îi deformase faţa, suferea dureri cumplite şi medicii îi interziseseră orice apariţie publică. Toxina încă îi cauzează dureri cumplite la nivelul picioarele, deşi pielea sa şi-a recăpătat aspectul aproape în totalitate. Iuscenko a acuzat Kremlinul de această odioasă crimă, însă vinovaţii nu au fost găsiţi nici acum, la 9 ani de la eveniment.

„Ştim toţi cine servea la acea masă. Iar acum sunt toţi în Rusia“ a declarat Iuscenko în cadrul unui eveniment de la Bruxelles.

Fostul preşedinte este îngrijorat de soarta ţării sale, acuzând Moscova că încearcă să izoleze Ucraina de Europa. „(n.r. Rusia) tranformă Ucraina în Belarus 2 şi pe Ianukovici în Lukaşenko 2“, consideră fostul lider de la Kiev, referindu-se desigur la preşedintele ucrainian Victor Ianukovici şi preşedintele Belarusului ,Alexander Lukaşenko, considerat ultimul dictator al Europei.

Liderul Revoluţiei Portocalii din 2004 este convins că Rusia controlează Ucraina din ce în ce mai mult, iar dependenţa Kievului de gazul rusesc – pe care Gazprom îl vinde la preţuri colosale ucrainienilor – s-a amplificat în ultimii ani. Iuscenko este dezamagit de compromisurile pe care preşedintele actual le-a faţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 7 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 4 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 7 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 5 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°